Instanța va hotărî dacă liberalii intră în alegeri! Dănăilă:”A trecut vremea minciunilor, a presiunilor şi ameninţărilor!”

PSD a depus contestație în instanță cu privire la legalitatea listelor cu candidați la Consiliul Județean, Consiliul Local Municipal, la Primăria municipiului și președinția Consiliului Județean, depuse de PNL și de Alianța PNL – Brăila Nouă.

Practic, social democrații spun că liberalii nu au respectat legea intrând în alegeri sub forma unei alianțe cu liste separate. Mai mult, se pare că nici listele de semnături nu au fost strânse sub alianță ci de fiecare partid în parte.

PSD a profitat de greșelile liberalilor și a depus o contestație în instanță, urmând ca mâine, liebralii să explice în fața unui judecător cum au fost întocmite și depuse listele de candidați.

În contextul ultimelor evenimente, prin care PSD a contestat candidatura lui Cătălin Boboc la preşedinţia Consiliului Judeţean, precum şi lista de consilieri judeţeni ai PNL Brăila, candidatura la primărie a lui Lucian Căprariu, dar şi lista de consilieri locali municipali, nu ne demonstrează nimic altceva decât faptul că PSD-ul nu se dezminte de metehnele trecutului, continuând seria atacurilor mişeleşti la adresa PNL.

Contestaţiile depuse nu sunt decât nişte gesturi disperate, conduse de frica dobândită în urma minciunilor şi incompetenţei cu care ne-au obişnuit, din nou, în acest mandat.

Am încredere în instanţele de judecată că vor analiza cu responsabilitate această constestaţie nefericită a PSD-ului, care nu denotă nimic altceva decât slăbiciune şi un nivel crescut de laşitate.

Ne-au minţit de atâtea ori în faţă, în cadrul şedinţelor publice de Consiliu Local Municipal şi Consiliu Judeţean, încât s-au gândit, de ce nu ar mai minţi, încă o dată şi în faţa instanţei.

Le recomand iniţiatorilor acestui demers să-şi asume eşecul administrativ din ultimii 4 ani şi să renunţe la a se mai folosi de tot felul de tertipuri prin care nu doresc nimic altceva, decât a muta atenţia de pe dezastrul pe care l-au provocat în Brăila.

Citind documentele, am realizat cât de neserioasă este această acţiune încât, deşi a fost trecut numele preşedintelui PSD Ion Rotaru, a fost semnată şi asumată de către o altă persoană, probabil încercând să evite penibilul situaţiei.

Le transmit pe această cale celor de la PSD, că a trecut vremea minciunilor, a blaturilor, a combinaţiilor, a presiunilor şi ameninţărilor, a şantajului, mai pe scurt, a unui sistem PSD-ist antidemocratic instaurat şi predat de către Dragnea în fiecare filială, şi a venit momentul în care doar cetăţenii prin vot, pot stabili cine va administra oraşul şi judeţul.

Termenul de judecată a fost stabilit pentru mâine, 21.08.2020, la ora 10:00”, spune președintele PNL, Alexandru Dănăilă, într-un comunicat de presă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry