AJUNGE! Lipsa transportului in comun pune in pericol cetatenii acestui oras!
Jurnalul de Braila face apel inca o data catre instituiile abilitate, Primarie, Prefectura si chiar Politie! Aceasta situatie trebuie sa inceteze ACUM, inainte ca sa va patati mainile de alte probleme, care ar putea rezulta din aceasta criza.
Intelegem si suntem de acord cu faptul ca sunt orgolii de ambele parti, ale societatii si ale angajatilor. Intelegem si suntem de acord cu faptul ca in aceste zile se scrie un precedent pentru orasul nostru, de care cu siguranta vor profita si altii in viitor!
Trebuie sa intelegeti si sa fiti de acord cu faptul ca Braila nu este un oras tocmai sigur. Cand vad pe retelele de socializare ca elevi minori sunt dusi de straini la scoala, nu pot sa nu ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nimereau in masina unui pedofil. Cand o asistenta care incepe serviciul la ora 4 dimineata si merge din Vidin, pe jos, pana la Spitalul Judetean, nu pot sa nu ma intreb daca exchibitionistii din Monument nu trec la fapte.
A trecut o saptamana! Sapte zile in care locuitorii din judet care fac dializa si sunt nevoiti sa vina zilnic in Braila, au mers pe jos. Sunt 7 zile in care nervii brailenilor au fost intinsi la maxim! Ce asteptam? O TRAGEDIE? Pentru ca sangele fierbe, in noi, in ei, in voi, in toti!
M-au intrebat prieteni, rude, cunostinte, ce se intampla cu Braicarul. Cand vor merge autobuzele si rusinata, de rusinea voastra, nu am stiut ce sa le raspund. Niciodata Braila nu s-a confruntat cu o astfel de criza si lucrul care uimeste cel mai tare, pe toti, este ca brailenii sunt cei care platesc in toata debandada asta!