Pericol pe șoselele din județul Brăila! Doi șoferi s-au ales cu dosare penale!

Aseară, în jurul orei 19:30, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat, de 56 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DE 584, pe raza localităţii Valea Cânepii.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o  îmbibaţie alcoolică de 1,04 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că brăileanul are dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată, la ora 19:30, poliţişti din cadrul Poliţie Oraşului Făurei l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din oraşul Făurei, în timp ce conducea un vehicul pe DN 2B.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry