După ce ieri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca brăilenii care locuiesc în municipiul Brăila, dar și în alte 13 localități din județ, să poare mască în toate spațiile publice, primarul Marian Dragomir a atras atenția asupra abuzurilor pe care le face instituția prefectului.
”DE CE ACEASTĂ IMPUNERE ? Pot înțelege obligativitatea purtării măștii în spațiile aglomerate …. DAR NU POT ÎNȚELEGE obligativitatea purtării măștii:
– când te plimbi singur pe stradă
– când te plimbi doar cu soția, copilul sau prietena pe stradă
– când cobori din mașină, intri in scara blocului sau in curte și nu te întalnești cu nimeni
O SĂ NE INTERZICEȚI SĂ DESCHIDEM ȘI GEAMUL ÎN RITMUL ACESTA ???
Ce înseamnă pe teritoriul Municipiului Brăila în acestă hotarâre ambiguă:
– pe stradă?
– în mașină?
– în apartament sau în casă?
– în restaurant la masă? Poftă bună !!!
MOMENTAN NU SE ÎNCHID SCOLILE !!! DEȘI DOAMNA PREFECT A SUSȚINUT ACEST LUCRU !!!
M-am opus și am reușit împreună cu membrii C.J.S.U. să nu se aprobe închiderea școlilor deoarece:
– apreciez sincer eforturile tuturor cadrelor didactice. Am copii și observ eforturile lor !!!
– trebuie să recunoaștem – ȘCOALA ON-LINE NU ESTE ȘCOALA PE CARE O DORIM PENTRU COPIII NOȘTRI !!!
– cum poate învața să scrie elevul din clasa pregătitoare sau I (întâi) ? Și ce să mai spun de științele exacte?
– cum poate să se pregăteasca elevul din clasa a XII-a pentru examenul vieții lui – admiterea la facultate?
Toate aceste măsuri luate rapid fără o consultare a populației, fără un studiu real nu vor avea impactul așteptat !!! Iar o să obligați instituțiile să ne amendeze?”, a declarat primarul Marian Dragomir.
Astăzi, 13 octombrie, pe străzile din municipiul Brăila sunt în continuare sute de brăileni care circulă fără mască.
Lăsând la o parte faptul că Prefectura nu a mediatizat corespunzător această măsură, organele abilitate probabil vor ieși sa aplice sancțiuni brăilenilor, în loc să realizeze activități de informare și conștientizare!