Informația a fost transmisă, recent, chiar de către ministrul Agriculturii, Adrian Oros, prezent la Brăila, zilele trecute, într-o vizită de lucru.
Potrivit aceleiași surse, fermierii brăileni care au suferit pierderi de venit din cauza secetei au primit despăgubiri de aproximativ 60 milioane lei pentru culturile de toamnă declarate calamitate. Este vorba, mai exact, despre 2.990 de agricultori, care dețin în total o suprafaţă de 78.000 ha, culturi înființate în toamna anului trecut, care au fost afectate de seceta pedologică, cea mai gravă din ultimii 50 de ani.
Totodată, ministrul Agriculturii a dat asigurări că, în acest moment, Guvernul caută soluții pentru a fi despăgubiți și fermierii ale căror culturi de primăvară au fost afectate de secetă.
“Am încercat să venim în sprijinul fermierilor şi am oferit despăgubiri de aproape 200 milioane de euro pentru culturile înfiinţate în toamnă. Vom identifica resurse pentru a-i despăgubi şi pe cei care au înfiinţat culturi în primăvară, pentru că aşa este corect, nu putem acţiona cu dublă măsură. Este normal să primească despăgubiri şi fermierii care au fost calamitaţi în primăvară. Aici, în judeţul Brăila, suprafaţa calamitată în primăvară este mai mare cu 30.000 ha față de cea din toamnă”, a declarat ministrul Adrian Oros, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul liberal și-a declarat public susținerea pentru cei doi candidați care deschid listele PNL Brăila la Camera Deputaților și la Senat, respectiv Alexandru Popa, inginer agronom și Alexandru Bucălău de profesie jurist.
“Domnul Alexandru Popa este un fermier important aici, are şi prima cooperativă înfiinţată, are un proiect cu un depozit pe 1,4 milioane euro, lucrează 2.800 de hectare, are absorbite până acum 12 milioane de euro pe fonduri europene, are două proiecte depuse pentru Măsura 4.3, pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii (…)”, a spus ministrul Oros.
De altfel, sistemul de irigații va fi o prioritate pentru Guvernul Orban, în perioada imediat următoare, după cum a dat asigurări Oros, care a promis investiții masive în acest sector, astfel încât să crească suprafața irigată din România pentru ca efectele secetei să se resimtă cât mai puțin.