Boboc catre Dragomir: “Aroganta nu este un atribut al oamenilor destepti”
Liberalul Catalin Boboc si-a manifestat nemultumirea, in cadrul ultimei conferinte de presa, fata de faptul ca proiectele si initiativele colegilor sai din Consiliul Local nu ajung nici macar in comisii. Boboc considera ca toti consilierii PSD voteaza la “ordinul” primarului.
“Au venit si consilieri de-ai nostri si au facut proiecte, propuneri constructive in Consiliul Local, nu stiu daca ati observat, nici macar nu a contat daca sunt bune sau rele. Nu le-a analizat nimeni. Omul a spus, OMUL – sa fim seriosi ca nu Consiliul Local, primarul ii cheama pe consilieri si le spune: ‘aici votam asa, aici votam asa’. Asta este de cand lumea”, a declarat Catalin Boboc.
Foarte atent la cuvinte, liberalul a lasat sa se inteleaga faptul ca primarul Marian Dragomir nu ar asculta de sfaturile nimanui, atunci cand acesta ia decizii care privesc municipiul Braila, in ciuda faptului ca exista o mana de specialisti, angajati in administratia locala, care si-ar putea aduce aportul la dezvoltarea orasului.
“Hai sa fiu direct, ca asa v-am obisnuit de atatia ani. Eu cred ca oamenii slabi nu au nici capacitatea sa asculte pareri si sfaturi de la unii care, poate in anumite domenii se pricep mai bine. Nimeni nu le stie pe toate, deci nici el. Nu avem pretentia asta.(…) Am sesizat niste urme de aroganta la dansul. Dar sa stiti ca aroganta nu este un atribut al oamenilor destepti”, a declarat liberalul.