Ieri, 28.01.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
În cauză s-a reținut faptul că, inculpații au organizat introducerea ilegală în România, pe cale rutieră, a unui colet expediat din Spania, conținând cantitatea de 600 grame (masă brută) cannabis şi, după preluarea coletului, l-au deţinut şi transportat, în scopul valorificării ulterioare pe raza municipiului Galaţi.
Procurorii DIICOT –BCCO Galați au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpaților în timp ce dețineau asupra lor cantitatea de cannabis, precum și un grinder ce conţinea urme de materie vegetală.
În cursul zilei de astăzi, inculpaţii vor fi prezentaţi la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție