Amenzi în valoare totală de 81.750 de lei! Polițiștii au verificat respectarea prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19!

În perioada 29 – 31 ianuarie 2021, poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila şi poliţişti locali, au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.

Astfel, au fost desfăşurate 52 de acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

În intervalul orar 23.00 – 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 116 de societăți comerciale, au legitimat 3.737 de persoane și au controlat  731 de vehicule, 336 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 316 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 81.750 de lei.

Pentru nerespectarea măsurilor  privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 54 de persoane, dintre care 16  șoferi și 38 de pasageri, valoarea  amenzilor fiind de 7.500 de lei.

Totodată, 100 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 37.750 de lei.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ! Facem apel către cetăţeni să respecte măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry