Ciubuc: ”Domnul comandant s-a fâstâcit, s-a pierdut(…) Vom face o interpelare la MAI – Comisia de abuzuri și vom cere o anchetă”

Protestele au continuat și duminică seara, în Brăila, unde s-au adunat peste 200 de persoane care au scandat împotriva Guvernului, a restricțiilor, dar și a prefectului județului Brăila.

La protest au venit și parlamentarii AUR: deputat de Galați Sorin Muncaciu, deputat de Galați Lilian Scripnic, senator de Covasna Ionuț Neagu, senator de Brăila Andrei Hangan, împreună cu deputatul de Brăila, Ciprian Ciubuc.

Am avut o întâlnire cu domnul prefect de Brăila și domnul comandant al Jandarmeriei, domnul colonel Moț. Am fost foarte revoltați, din acest motiv am venit la Brăila, alături de colegii mei, și am cerut să ni se dea o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat ieri. Din punctul nostru de vedere a fost un abuz al Jandarmeriei Române(…)

Domnul comandant a spus că va face un apel către conducerea Jandarmeriei să trimită un corp de control ca să facă o anchetă să vadă dacă s-a procedat corect sau dacă s-au făcut abuzuri. Noi, la rândul nostru, ca parlamentari și aleși ai oamenilor vom face o interpelare la Ministerul de Interne – Comisia de abuzuri, ca să vedem dacă a fost vorba de un abuz sâmbătă seara”, a declarat deputatul Ciparian Ciubuc.

Începând de mâine, Partidul AUR va ieși în toată țara, alături de protestatari și va cere ridicarea restricțiilor.

Protest pașnic la Brăila, duminică seara

Protestul a continuat și după ce parlamentarii AUR au plecat. Peste 200 de brăileni au pornit din fața Palatului Administrativ, până la Bariera Dorobanților și înapoi până la Piața Traian. Traseul a fost refăcut până aproape de ora 22.00 când forțele de ordine i-au atenționat că vor începe restricțiile de circulație și vor fi amendați dacă nu au declarație.

Protestatarii s-au oprit și în fața Partidului Național Liberal unde au scandat ”Jos Guvernul” și ”Jos Cîțu”.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry