Discuțiile au pornit de la faptul că Primăria Brăila are 10 locuri vacante la Direcția de strategii. Primarul spune că personalul este suficient pentru implementarea proiectelor și preferă ca cele 10 salarii să meargă către investiții în municipiul Brăila.
Liberalii au interpretat răspunsurile primarului și ale viceprimarilor, iar de aici discuția a degenerat, iar edilul le-a atras atenția că nu le va permite niciodată răstălmăcirea cuvintelor.
”La Primăria municipiului Brăila sunt aproximativ 50, sau 60, de locuri vacante, în momentul de față, pentru că noi am considerat că am absorbit un procent mai mare al fondurilor europene, decât cel alocat Primăriei municipiului Brăila și în concluzie, orice alte comentarii nu își au sensul. În momentul de față, vom discuta despre alte angajări la Primăria Municipiului Brăila doar dacă va fi cazul. Nu ne-am propus să cheltuim toți banii Primăriei pe salarii. Noi vrem să-i dăm pe investiții în municipiul Brăila”, a declarat primarul Marian Dragomir.
Discuția a continuat după ce liberalul Cătălin Canciu susține că ar fi cerut Primăriei municipiului Brăila să-i ajute pe proprietarii de locuințe din centrul vechi al municipiului să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea clădirilor, în ciuda faptului că nu există un ghid în acest sens.
”Sigur, domnul Canciu consideră că Primăria municipiului Brăila, sau primăriile în general, ar trebui să se implice în absolut orice, depășind cadrul legal de atribuții, pe care acestea le manifestă. Ceea ce pot eu să vă spun este că, la momentul actual, Primăria municipiului Brăila, prin Direcția de strategii, care are 20 de angajați, a depus proiecte pentru finanțare europeană și a semnat contracte ce depășesc suma alocată pe municipiu. Direcția de strategii realizează regulat consultanță pentru implementarea fondurilor europene pentru aceste imobile din centru vechi(…) Eu înțeleg motivul pentru care domnul Canciu face aceste confuzii, întrucât dumnealui este un simplu profesor de geografie iar în momentul în care dumnealui încearcă să vadă exact ce este și dincolo de gard, evident că sunt unele carențe pe care dumnealui le are(…)
Deturnarea atenției față de problema actuală în care ne aflăm atât din punct de vedere economic, cât și social, și aici mă refer la ce s-a întâmplat aseară, atât la noi cât și în Constanța și Galați, este foarte ușor dată la o parte și mascată de către domnul consilier Canciu, care consideră că Primăria municipiului Brăila ar trebui să ofere consultanță beneficiarilor privați. Înțeleg că poate dumnealui are o clădire în centrul istoric și dorește să o reabiliteze pe fonduri europene și nu știe cum”, a răspuns viceprimarul Alexandru Jantea.
A urmat intervenția consilierului liberal Florin Gheorghiţă, care probabil a vrut să încerce o înțepătură către primar, spunând că Brăila nu mai are nevoie de fonduri europene, din acest motiv sunt posturi libere la Direcția de strategii.
”Mi se pare penibil, din parte dumneavoastră să răstălmăciți cuvintele mele. Eu v-am spus foarte clar că în momentul de față Primăria a depus proiecte și am atras mai mult decât ni s-a alocat. Aștept acum ca Guvernul ăsta al dumneavoastră să ne taie sumele acum, pentru că Brăila a absorbit mai mult. Să nu mai îmi răstălmăciți niciodată cuvintele că nu vă permit așa ceva”, a declarat primarul Marian Dragomir, în ședința Consiliului Local Municipal.