Polițiștii brăileni au acționat pe raza județului Brăila! 52 de sancțiuni contravenționale și patru permise de conducere reținute!

În perioada 05-06 aprilie, poliţiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Rutier, Poliția Orașului Ianca, Poliția Orașului Făurei, Poliția Orașului Însurăței, au acționat pe raza județului Brăila, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, respectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice și, implicit, pentru reducerea accidentelor rutiere.

Cu această ocazie, polițiștii au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a amenzilor fiind de 23.835 de lei.

Aceștia au sancționat atât depășirea vitezei legale de deplasare a vehiculelor, depășirea neregulamentară, conducerea pe drumurile publice a vehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului,  dar și nepurtarea centurii de siguranță.

De asemenea, polițiștii au reținut patru permise de conducere, două pentru nerespectarea regimului legal de viteză și alte două pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară.  

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ce privește ilegalitățile în domeniul circulației pe drumurile publice.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.