Amendamentul liberalilor a trecut! Comunele din județul Brăila vor primi cu 100.000 de lei mai mult de la Consiliul Județean!

Amendamentul liberalilor a trecut! Comunele din județul Brăila vor primi cu 100.000 de lei mai mult de la Consiliul Județean!

 

 

Cu o singură abținere, proiectul privind Regulamentul pentru finanțarea Asocierilor județului Brăila prin CJ Brăila, cu alte UAT-uri din județul Brăila în vederea realizării unor obiective de interes public pentru anul 2019, a trecut.

La acest proiect liberalii au propus un amendament, care a fost acceptat, ca suma maximă, cu care Consiliul Județean poate contribui, să crească la 400.000 lei de la 300.000 lei, cât a fost propus inițial.

Anul acesta bugetul a fost aprobat foarte târziu. Primăriile au deja probleme cu investițiile pe care le au în derulare, investițiile pe care vor să le pornească. Noi anul ăsta vom fi de acord cu bugetul, doar pentru că s-a ținut cont de o parte din propunerile pe care le-am avut, și vom vota bugetul rămânând ca unele chestiuni să poată fi reglate pe parcurs la rectificările bugetare pe care clar că le vom avea”, a declarat consilierul PNL Alexandru Dănăilă.

 

 

Proiectul de buget pe anul 2019 a trecut cu o singură abținere, a consilierului PND Ștefan Cătălin Iordache. Consilierii PNL au votat bugetul, deoarece o parte dintre propunerile lor se regăsesc în actualul buget.

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry