Amendamentul liberalilor, respins! Dragomir: ”Nimeni nu se atinge de Baldovinești, cel puțin 5 ani, de la finalizarea lucrărilor!”

Amendamentul liberalilor, respins! Dragomir: ”Nimeni nu se atinge de Baldovinești, cel puțin 5 ani, de la finalizarea lucrărilor!”

 

 

În contextul în care administrația locală dorește eliminarea tramvaiului de pe șoseaua Baldovinești și înlocuirea acestuia cu autobuzul electric, liberalii au propus un amendament prin care să-i oprească pe viitorii șefi ai municipiului, în cazul în care aceștia și-ar dori reintroducerea tramvaiului.

Va veni vremea când va veni și un alt primar, vine cu o altă idee, vrea în continuare, pe șoseaua Baldovinești, să facă iar tramvai. V-aș ruga să supuneți la vot un amendament: corelarea traficului mijloacelor de transport în comun și a traseelor cu investițiile finanțate și finalizate, în ceea ce privește infrastructura specifică. Cu alte cuvinte, dacă s-a făcut o proiectare pentru un mijloc de transport în comun, tot ceea ce este în legătură cu proiectul să fie pe același mijloc de transport”, a cerut liberalul Adrian Tabarac.

Primarul municipiului Brăila i-a asigurat pe liberali de faptul că, cel puțin 5 ani de la finalizarea lucrărilor, nimeni nu se va atinge de șoseaua Baldovinești. Cu toate astea, edilul a atras atenția asupra faptului că un amendament în acest sens ar putea bloca investiții viitoare.

Acest amendament al dumneavoastră nu poate greva dezvoltarea municipiului Brăila, pentru următorii 20 de ani, sau pentru următorii ani. Cert este că cinci ani de zile, acest proiect va fi menținut, pentru că suntem obligați, indiferent cine va fi primar, să păstrăm autobuzul electric și cu siguranță, realizând această investiție, ea va rămâne și în viitor. Poate că peste 30 de ani nu va mai fi rentabil nici tramvaiul, nici autobuzul electric și se va inventa o altă modalitate de transport. Nu putem să rămanem grevați în amendamentul dumneavoastră”, a atras atenția primarul Marian Dragomir.

 

 

Adrian Traian nu vrea să renunțe la tramvai în Chercea

 

Consilierul PND, Adrian Traian, consideră că, de la ’86 și până în prezent, podul de la Apollo nu mai are nevoie de consolidări, acesta fiind proiectat încă de la început pentru tramvai. Traian le-a cerut colegilor consilieri să găsească altă soluție, având în vedere că nici tramvaiul nu poluează.

Podul nu trebuie consolidat pentru că el a fost făcut special pentru tramvai. Întrebați specialiștii de la Braicar, eu am vorbit cu domnul director Săndulescu. De la început a fost prevăzut pentru tramvai și pentru asta l-au și construit în 1986. Eu vin cu rugămintea să încercăm să găsim o altă soluție. Faptul că aducem autobuz electric în Brăila este ok din toate punctele de vedere, dar să nu uităm că acest traseu de tramvai în Chercea, nu poluează”, a declarat consilierul PND, Adrian Traian.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry