Brăila va avea prefect! USR-PLUS îl va nominaliza pe Nicușor Ciocan pentru a reprezenta Guvernul în teritoriu!

Nicușor Ciocan are 43 de ani, are un masterat în Administrarea Afacerilor Internaționale și este expert în gestionarea fondurilor europene în ceea ce privește ajutoarele de stat. A studiat Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității „Danubius” Galați dar și Automatică și Informatică Industrială.

Nicușor Ciocan a debutat ca profesor de informatică, a continuat ca Șef compartiment IT și control la un lanț hotelier, după care a fost numit în funcții de conducere la diferite societăți private. În 2006 a fost încadrat ca și Consilier evaluare examinare grad principal în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și a Locuințelor. Doi ani mai târziu a avansat la funcția de Consilier superior evaluare – examinare, Controlor de Prim Nivel în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Din 2013, Ciocan este manager de proiect la Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est.

Mă bucur să vă pot anunța că Alianța USR PLUS va avea prefect în județul Brăila iar nominalizarea va fi făcută de USR. Azi noapte, la ora 12:30 s-au terminat negocierile pentru stabilirea prefecților, în primă fază cu partenerii de guvernare PNL si UDMR, apoi in a doua faza in interiorul Aliantei.

Voi propune spre aprobarea Biroului Judetean al USR Braila nominalizarea lui Nicusor Ciocan pentru functia de prefect al judetului, a declarat președintele USR PLUS – Cătălin Stancu.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry