Din 2021, colectarea deșeurilor devine smart: apar pubelele cu cip și sacii cu cod QR!

Din 2021, colectarea deșeurilor trebuie să devină smart, așa că vor apărea pubelele cu cip și sacii, pentru colectare separată, cu cod QR. Iar dacă mai spunem și de cartelele electronice care vor deschide ușa către zonele de depozitare, chiar poate părea un scenariu științifico-fantastic. Cu toate acestea, potrivit managerului general al Brai-Cata, Bogdan Constantinescu, în baza celor mai noi reglementări legale și normelor impuse de Uniunea Europeană, digitalizarea sistemului de colectare a deșeurilor de la populație și agenții economici va deveni obligatorie.

„S-a vorbit despre 1 ianuarie 2021 ca despre un moment zero al colectării separate și reciclării deșeurilor, dar cu cât se apropie scadența este destul de clar că va fi un nou moment al amânărilor. E o chestiune de luni însă, până când vor fi implementate prevederile legale privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, precum și pentru aplicarea conceptului „plătește pentru cât arunci” (PPCA)”, este de părere Bogdan Constantinescu, managerul general al Brai Cata, unul din principalii competitori din România, în domeniul salubrității.

Specialistul a întocmit o listă cu principalele soluții de tip smart city, care vor fi activate, rând pe rând, în anul următor:

Echiparea containerelor cu cipuri RFID și a mașinilor de colectare cu sistem de identificare a recipientelor. Această soluție va face posibilă implementarea sistemului de colectare separată PPCA, funcție de tipul deșeurilor, de volumul recipientelor și de frecvența colectării.

Inscripționarea sacilor pentru precolectare, cu un sistem de cod de bare, care o dată scanat de operatori, să permită identificarea beneficiarilor serviciului de salubritate și contorizarea cantității respective, în contul acestora.

Instalarea de ecoinsule, în zonele aglomerate și în zonele rezidențiale. De departe, aceasta este una din cele mai eficiente și smart soluții de colectare și depozitare a diferitelor tipuri de deșeuri. Ecoinsulele arată ca un container, dar sunt adevărate construcții inteligente, fiind prevăzute cu sistem de identificare a celui care depune deșeurile, sistem de monitorizare a gradului de umplere a recipientelor – care transmite un SMS operatorului în momentul în care spațiile de depozitare sunt pline – și sistem de monitorizare video. Mai mult decât atât, ecoinsula dispune și de un sistem de odorizare interioară, care preveine răspândirea mirosurilor neplăcute în exterior. Accesul la fiecare recipient de depozitare din cele cinci categorii – hârtie și carton, mase plastice, metal, sticlă, reziduale – se face automatizat, exclusiv în baza unui cititor de coduri QR, care scanează codurile imprimate pe sacii menajeri. Astfel, după ce scanează codul de pe sac, ecoinsula deschide exact ușa către zona în care trebuie depozitat sacul respectiv, funcție de tipul de deșeuri pe care le conține. În acest fel, accesul persoanelor care nu fac parte dintre utilizatorii arondați ecoinsulei respective, nu este posibil.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry