Fonduri europene: autobuze electrice, tramvaie noi, Castelul de Apă și mulți alți km asfaltați, la Brăila, în perioada următoare!

Administrația PSD – cele mai importante proiecte pentru anul 2022

În cadrul unei conferințe de presă, la finalul săptămânii trecute, primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, alături de cei doi viceprimari, Alexandru Jantea și Doinița Ciocan, a vorbit despre proiectele cu finanțare europeană care sunt în desfășurare.

Printre obiective se numără reabilitarea și modernizarea Castelului de Apă din Grădina Mare, proiect mult așteptat de către brăileni.

Tot prin fonduri europene sunt realizate două mari proiecte de infrastructură rutieră: Bulevardul Independenței și Șoseaua Baldovinești.

”Pe fonduri europene, ați văzut, am semnat contractul pentru autobuzele electrice, urmează să se constituie garanția și apoi dăm ordin de începere a lucrărilor. Primele autobuze electrice vor veni anul viitor.

În paralel așteptăm să ne comunice Ministerul Dezvoltării cine este câștigătorul licitației pentru cele 10 tramvaie noi. A existat o contestație, soluționată de Curtea de Apel București. Nu avem mai multe informații de la Ministerul Dezvoltării, pentru că trebuie să păstreze o anumită confidențialitate în acest sens. Noi estimăm că până în vară vom semna și acest contract, pentru livrarea tramvaielor.

La Castelul de apă se lucrează în partea de fundare. Nu sunt niciun fel de probleme, din ceea ce ne-a transmis constructorul anul trecut.

Pe Bulevardul Independenței deja se lucrează în momentul de față, așa cum puteți vedea, pe tronsonul dintre Calea Călărașilor și Republicii. Apoi, când vor termina acest tronson se vor muta pe următorul, pentru că noi considerăm necesar să etapizăm lucrarea și să dăm drumul circulației pe tronsoane.

La Șoseaua Baldovinești vor începe lucrările la finalul primăverii, în acest an.

La Grigore Alexandrescu și Parc Monument au fost organizate trei licitații. Nu a fost desemnat niciun câștigător. Ca urmare a exploziei prețurilor la materiale, am fost nevoiți să organizăm o licitație pentru proiectare separată și să venim în Consiliul Local Cu noile valori, care sunt pur și simplu foarte mari și vor trebui acoperite din bugetul local.

La Calea Galați, pe tronsonul dintre Dorobanți și Independenței, au fost organizate șase licitații la care nu a existat niciun participant. După explozia prețurilor se justifică acest lucru și la fel, am organizat o licitație pentru actualizarea valorilor de proiectare și cred că în cel mult două luni de zile vom prezenta noile valori în Consiliul Local, pentru a aproba aceste sume mult mai mari. Până atunci, de săptămâna viitoare vor începe plombările pe acest sector de drum, cu mixtură rece”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry