GALERIE FOTO: Se toarnă asfaltul pe Baldovinești! Lucrările sunt în grafic!

Valoarea totală a proiectului este de 64.914.470 lei

Constructorul a început să toarne primul strat de asfalt pe Șoseaua Baldovinești. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 12 luni, conform contractului, iar lucrările sunt în termen. În proiect este prevăzut și Podul Apollo, care a fost reabilitat și s-a început asfaltarea acestuia.

Astfel, vor fi realizate benzi dedicate transportului public de călători – autobuze electrice, vor fi modernizate trotuarele, pe porțiunea cuprinsă între Bulevardul Dorobanților și bucla de întoarcere a tramvaiului.

”A început asfaltarea de la Dedeman către Comuna din Paris, s-a asfaltat o parte din pod, montat parțial balustrada nouă și se va continua. Mai sunt probleme cu unele conducte trase prin anii 1960 care nu exista în documente dar se va rezolva și această situație”, a transmis primarul Marian Dragomir.

Proiectul are ca obiectiv reducerea emisiilor de carbon provenite din transportul rutier motorizat. Astfel, vor fi realizate benzi dedicate transportului public de călători – autobuze electrice, vor fi modernizate trotuarele, pe porțiunea cuprinsă între Bulevardul Dorobanților și bucla de întoarcere a tramvaiului.

Investiția cuprinde realizarea unor stații de călători moderne, achiziționarea unui număr de 6 autobuze electrice, 6 stații de încărcare lentă și una rapidă, asigurarea condițiilor necesare realizării unui e-tiketing, amenajarea spațiilor verzi.

Tot în acest proiect a fost prevăzută și reabilitarea rețelelor de apă-canal, aflate în zona de intervenții.

”Am lucrat din 2020 și până în prezent permanent. Noi nu lucrăm doar în an electoral!!!

Din fonduri europene, buget național sau local, investițiile vor continua și ca întotdeauna voi răspunde în stilul meu, direct, corect și transparent, la cele mai dificile întrebări, fără să ascund nimic.

Indiferent de critici, voi continua modernizarea Brăilei pentru că mulți dintre cei care mă critica pentru că este aglomerat traficul din cauza lucrărilor sunt, în mare parte, cei care m-ar critica primii dacă nu s-ar face nimic, întrebând tot ei: “De ce nu se modernizează???”

Poate ei ar sta liniștiți la Primărie fără să lucreze și fără să aibă responsabilități, să primească degeaba salariul, dar eu am venit să modernizez acest oraș și, așa cum am terminat alte lucrări, o să le termin și pe acestea.

Permanent am început lucrări și le-am finalizat: Șoseaua Râmnicu-Sărat, Focșani,  Pietății, bretelele de la Șoseaua Viziru, Unirii, Plevna, Rahova, Ștefan cel Mare, Deltei, Cazasu, străzile care nu erau asfaltate din cartierele Brăilița, Pisc, Vidin, Comorofca, Islaz, Lacu Dulce, Călărași IV, Buzăului, Viziru, Radu Negru, mii de locuri de parcare, grădinițe, parcuri de joacă, etc..”, a mai declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry