Jumatatea plina! Consiliul Judetean trage linie la 2 ani de mandat sub conducerea lui Chiriac

Jumatatea plina! Consiliul Judetean trage linie la 2 ani de mandat sub conducerea lui Chiriac

 

 

In urma cu doi ani, brailenii au iesit la urne pentru a alege in continuare culoarea rosie a Partidului Social Democrat, insa de aceasta data, acordand votul de incredere unei echipe tinere, cu o alta viziune si suflu democratic.

Fost secretar de stat in cadrul Ministerului Sanatatii, Francisk Iulian Chiriac a intrat, in urma cu doi ani, intr-o cursa pe care nu multi sociali-democrati si-ar fi dorit sa o parcurga. Nu ar fi fost usor pentru nimeni sa urmeze in fotoliul de presedinte, dupa o personalitate politica atat de puternica, cum a fost Gheorghe Bunea Stancu.

In anul 2016, am venit in fata electoratului cu un program de dezvoltare a judetului care sa imbine toate nevoile cetatenilor. Acesta a fost structurat in asa fel incat, dezvoltarea sa aiba loc etapizat si spun etapizat pentru ca sursele bugetare provin din fonduri europene, fonduri guvernamentale si surse proprii, fiind necesare proceduri legale in implementarea proiectelor”, a declarat presedintele intr-un comunicat transmis de Consiliul Judetean Braila.

Incet, etapizat, asa cum spune chiar presedintele, s-a apucat de treaba, primul pas fiind infrastructura din Judetul Braila, unde prin PNDL vor fi reabilitati 51 de Km de drum.

Am avut in vedere atragerea fondurilor  europene in modernizarea drumurilor judetene, ca atare am depus pe Programul Operational Regional 2014 – 2020 un proiect in valoare de 20 de milioane de euro, pentru 62 de km de drum, pe traseul Gulianca – Ianca – Viziru, proiect ce se afla in acest moment in procedura de licitatie. 

Totodata am atras si fonduri guvernamentale, astfel ca am depus 6 proiecte, in valoare de peste 60 de milioane de lei, astfel:

  • DJ221B Braila – Vadeni – 7.3 km – contract semnat, achizitie finalizata, incep lucrarile.
  • DJ 211B Victoria – Mihai Bravu – 10 km, contract semnat achizitie in derulare.
  • DJ 211 Liscoteanca – 2 km – contract semnat achizitie in derulare.
  • DJ 212A Braila – Marasu – 17 km, contract semnat, achizitie finalizata, incep lucrarile.
  • DJ255A Cotu Lung – 4 km, contract semnat achizitie in derulare.
  • DC59 Blasova – 11 km, contract semnat, achizitie in derulare.

Pe SUERD, un alt program de finantare cu fonduri europene, am depus un alt proiect pentru 18 km de drum, Gropeni – Silistea – Unirea, in  valoare de peste 12 milioane de euro. Acest proiect este in curs de semnare contract”, precizeaza presedintele Consiliului Judetean Braila.

Din fondul de functionare al Consiliului Judetean Braila, din 2016 pana in prezent, s-au reabilitat 35 km de drum, s-au plombat 62.800 mp  si s-au pietruit in jur de 20 de km. Incepand de anul acesta, din aceleasi surse bugetare, s-a semnat acord cadru pentru 65 de km de covor asfaltic si 80.000 de mp de plombe, lucrarile fiind in desfasurare.

Punem accent pe calitatea lucrarilor efectuate, astfel ca pana in 2020, din cele trei surse de finantare (fonduri europene, fonduri guvernamentale si surse proprii), ne dorim sa rebilitam 300 de km de drum judetean. Pentru anul 2019 si 2020 avem in vedere cate 50 de km/an de covor asfaltic”, a declarat Iulian Chiriac.

Peste 1,5 milioane de euro investiti in echipamente medicale

Concomitent cu infrastructura, presedintele Consiliului Judetean Braila, Francisk Iulian Chiriac a demarat o serie de proiecte care sa dezvolte si sa modernizeze actul medical in Braila.

Ma voi implica activ astfel incat brailenii, sa benefieze de servicii medicale la standarde moderne. Sunt constient ca este un domeniu al specialistilor, insa prin implementarea unor masuri corecte vom reusi sa asiguram tratamente performante si bolnavilor din judetul Braila, de aceea am hotarat ca sistemul sanitar din judetul Braila are nevoie de o atentie sporita. Tinand cont ca in anul 2016 partea de infrastructura sanitara era precara, am conceput un plan sanatos de dezvoltare a Spitalului Judetean de Urgenta in mentinerea sanatatii locuitorilor judetului. Pe langa investitiile firesti in dezvoltarea spitalului (blocul operator, sterilizare, preluarea si continuarea investitiilor nefinalizate) am hotarat sa modernizam infrastructura electrica, alimentarea cu agent termic, aceste lucruri fiind in momentul de fata in stadiul de avizare si documentare din partea expertilor. In acelasi timp am demarat documentatiile de avizare a lucrarilor privind reabilitarea corpurilor A si B ale Spitalului Judetean”, a declarat presedintele.

Consiliul Judetean a depus un proiect in vederea atragerii de fonduri europene, in valoare de 1.5 milioane de lei pentru modernizarea si echiparea Unitatii de Primiri Urgente.

In acest an, demaram lucrari de intretinere si modernizare ale corpurilor A, B si D. Cu totii ne dorim servicii civilizate atunci cand, din diferite motive, suntem nevoiti sa trecem pragul unitatilor sanitare, astfel ca nu am neglijat nici achizitionarea de echipamente necesare desfasurarii in conditii normale a actului medical de catre specialisti. Si anul acesta, am reusit impreuna cu Ministerul Sanatatii, sa atragem  fonduri pentru achizitionarea de echipamente. Suma totala din 2016 si pana in prezent, pe care am atras-o prin contracte cu Ministerul Sanatatii, pentru  achizitia de echipamente medicale, se ridica la peste 1,5 milioane de euro. Consider ca modernizarea acestui spital trebuie facuta temeinic. Am inceput cu tot ceea ce inseeamna utilitati, electricitate, apa, canalizare, agent termic si continuam cu modernizarea saloanelor. Am reusit si pentru spital sa atragem fonduri europene. Am depus un proiect in valoare de 1.5 milioane de lei pentru modernizarea si echiparea Unitatii de Primiri Urgente”, a precizat Iulian Chiriac.

Completare personalului de specialitate prin atragerea de cadre medicale tinere, cu performante deosebite, care sa serveasca Spitalului Judetean a fost una din prioritatile presedintelui Consiliului Judetean. Acesta s-a implicat inclusiv in acordarea de locuinte medicilor care au ales sa vina in Braila.

Am depus eforturi pentru a atrage medici tineri, pentru a completa astfel personalul de specialitate din cadrul unitatilor spitalicesti. In anul 2017 am semnat 10 contracte cu tot atatia medici, pe diverse specialitati, oferindu-le facilitati concrete. Una dintre ele este oferirea de locuinte de serviciu. Am reusit finalizarea a 31 de apartamente tip ANL si am facut deja toate demersurile necesare pentru construirea a inca 31 de apartamente”, a declarat presedintele CJ.

PNDL II a inceput sa prinda contur in judetul Braila

Saptamani la rand, presedintele Consiliului Judetean Braila a mers in comunele din judet pentru a sta de vorba cu primarii dar si pentru a observa stadiul de implementare a celor 99 de proiecte depuse de UAT-uri, care in total insumeaza 6500 de miliarde de lei.

Un alt demers in ceea ce priveste dezvoltarea unitara a judetului Braila l-am initiat prin PROGRAMUL NATIONAL DE DEZVOLTARE LOCALA II, program in care Braila a depus prin UAT-urile din judet, un numar de 99 de proiecte, in valoare totala de 6500 miliarde de lei. Proiectele vizeaza lucrari de infrastructura, modernizare scoli si gradinite si modernizare iluminat public. Toate proiectele sunt semnale, o parte din ele fiind deja in faza de executie. Comparativ cu programul anterior PNDL I, in care suma atrasa a fost de 3000 de miliarde, anul acesta am reusit practice dublarea sumei. Militez pentru atragerea a cat mai multor fonduri pentru investitii in dezvoltarea si cresterea calitatii vietii cetatenilor. Faptul ca toate proiectele depuse pe PNDL au fost deja semnate, ma stimuleaza sa promovez in continuare importanta acestui program guvernamental”, a precizat Chiriac.

Din bugetul Consiliului Judetean, incepand cu anul 2016 si pana in prezent, pentru proiecte in asociere cu primariile din judet, s-au alocat aproximativ 550 de milioane de lei. Acesti se bani se regasesc tot in imbunatatirea calitatii vietii cetatenilor prin modernizarea dispensarelor, centrelor civice si a drumurilor comunale.

In normalitatea secolului XXI se regaseste si accesul tuturor cetatenilor, indiferent de zona in care locuiesc, la apa potabila si canalizare. In acest sens, s-a depus un proiect in valoare de 243 de miliarde de euro, care va fi implementat de CUP Dunarea, sub atenta supraveghere a Consiliului Judetean Braila. Ne propunem ca pana in 2020, toate localitatile din judet sa beneficieze de apa si canalizare. Implementarea si finalizarea acestui proiect va rezolva si problema autorizarii de functionare a tuturor scolilor si gradinitelor din mediul rural. Asigurarea climatului de normalitate civica, de ordine si siguranta publica a reprezentat permanent o prioritate pentru Consiliul Judetean Braila, care prin ATOP, este alaturi de structurile specializate, sprijinind activitatea pompierilor, jandarmilor si politistilor”, a declarat presedintele.

Sportul, activitatile culturale si promovarea elevilor cu rezultate remarcabile, toate au fost marcate in cei doi ani de mandat la conducerea Consiliului Judetean

Activitatile culturale si sportive pe care le sustine Consiliul Judetean au ramas in continuare in atentia presedintelui, iar performantele sportivilor si elevilor nostri nu au trecut neobservate.

Trebuie sa precizez ca si activitatile culturale ocupa un loc destul de important in agenda mea. Am continuat sprijinirea festivalurilor devenite deja traditie, cum ar fi: George Grigoriu – singurul festival international de muzica usoara din Romania, Festivalul de Jazz Johnny Raducanu, Cantecul de dragoste de-al lungul Dunarii, festivalul de folk Chira Chiralina si Targul de C’Arte. Si sportul local ocupa un loc important in agenda mea. Handbalul brailean se bucura de sustinerea noastra in continuare, la fel si sportul de masa care poate accesa bani de la bugetul local prin legea 69. Asteptam proiectele celor interesati. Nu am uitat niciodata de cei care fac performanta in zona de invatamant. Elevii si profesorii care s-au remarcat la diferite competitii nationale si international sunt recompensati anual pentru rezultatele remarcabile obtinute, printr-un eveniment creat special pentru ei. CJ Braila a alocat in anul 2017 o suma importanta, pentru atat pentru premierea olimpicilor si a profesorilor indrumatori, cat si pentru premierea elevilor cu media 10 la evaluarea nationala si bacalaureat”, precizeaza presedintele.

La final tragem linie si vedem ca prima jumatate este chiar plina. Cu toate astea, presedintele Consiliului Judetean are un regret si anume, modul in care se desfasoara sedintele Consiliului Judetean.

Singurul meu regret, in acesti 2 ani, este modul in care se desfasoara sedintele de CJ. Trebuie sa fac fata amenintarilor la adresa mea si a familiei mele, jignirilor si comportamentului unor consilieri sau diverselor atacuri la adresa mea dar si a altor colegi. Imi pare rau ca nu am baza legala sa pot opri circul pe care unii consilieri il afiseaza la aproape orice sedinta. Cetatenii nu au nevoie de asta iar ei uita ca sunt acolo pentru a reprezenta interesul oamenilor si nu pentru a purta un razboi personal.

Dupa 2 ani de mandat, pot afirma ca nu a fost deloc usor dar fiind ghidat de spiritul si litera legii si din dorinta puternica de a ridica standardul de dezvoltare a judetului, am gasit intotdeauna resursele necesare de a continua ce ne-am propus in 2016.  Mai avem un drum lung de parcurs, insa am convingerea ca in 2020, cu ajutorul dumneavoastra, Braila va arata asa cum ne dorim cu totii”, a incheiat raportul presedintele Consiliului Judetean Braila, Francisk Iulian Chiriac.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry