Jurnalist RRA, ieșire necontrolată în CLM! A țipat și a refuzat să părăsească sala | Primarul: ”Să te pretezi la așa comportament doar pentru ca PNL să îți mai dea una alta e jenant!”

Corespondentul Radio România Actualități din Brăila a avut, ceea ce presupunem că a fost, o cădere nervoasă în timpul ședinței Consiliului Local Municipal. Gina Bahor a fost deranjată de faptul că i s-a atras atenția că a publicat într-o postare pe Facebook informații eronate cu privire la indemnizațiile persoanelor cu handicap și a însoțitorilor acestora.

Primarul a încercat să explice care au fost informațiile eronate și demersurile pe care le-a făcut Primăria Brăila pentru a reaminti Guvernului de obligațiile care îi revin.

Jurnalista a întrerupt ședința de Consiliu Local și a început să țipe, ignorând regulamentul prin care orice invitat al ședinței poate primi cuvântul, în urma votului oferit de consilierii care au fost aleși, de către brăileni, să participe la aceste ședințe.

La finalul ședinței, consilierii PNL s-au ridicat în semn de protest și au părăsit sala, nu pentru că a fost încălcat regulamentul ședinței, la care ei participă în urma votului de încredere primit din partea brăilenilor, ci pentru că ”purtătorului de cuvânt al PNL”, așa cum a fost numită jurnalista, de către primar, i-a fost interzis să se manifeste ca la piață, într-o ședință a aleșilor locali.


Primarul Marian Dragomir a reacționat la finalul ședinței de Consiliul Local Municipal: ”MANIPULARE PNL PE BANI PUBLICI, cu “ziariști” puși să facă CIRC în ședințele Consiliului Local Municipal!!! Așa se comportă aserviții politic, nu ziariștii!!!

O situație fără precedent s-a produs astăzi în Consiliul Local Municipal Brăila. Un jurnalist corespondent Radio România Actualități a deranjat ședința cu țipete și acuzații către primarul și viceprimarul municipiului Brăila.

Primarul Marian Dragomir a reacționat la finalul ședinței printr-o postare pe Facebook.

”Este revoltător când un ziarist plătit din bani publici, angajat al radioului public,  urlă și se transformă în purtătorul de cuvânt al unui partid politic, dorind ca prin acțiuni evident politice și scandal ca la ușa cortului într-o ședință a Consiliul Local, nu într-o conferință de presă, să aducă beneficii celui / celor pe care îi servește.

Ședințele de Consiliu Local se desfășoară conform unui regulament pe care nu l-a inventat primarul și care este respectat în fiecare localitate din această țară.

Nimeni nu trebuie să urle sau să îi întrerupă pe ceilalți în timpul ședinței.

Jurnaliștii pot pune întrebări la conferințele de presă, unde, de fiecare data, am raspuns la orice întrebare, chiar și a jurnaliștilor care mă critică. Aceasta este democrația !!!

NICIODATĂ în istoria ședințelor Consiliului Local Municipal nu s-a întâmplat așa ceva !!! Asta ca să înțelegeți că vorbim despre jurnaliști aserviți politic și nu despre jurnaliști cu opinii!!!”, a transmis Dragomir.

Primarul acuza faptul că PNL a început să racoleze jurnaliști plătiți din bani publici pentru care sub pretextul ”independenței” duc în eroare opinia publică.

”Acum, pentru prima dată, un jurnalist s-a transformat în activist de partid și urlă: “ Vă este frică că pierdeți alegerile? Sunt și alții mai buni!” .

Este clar că există jurnaliști aserviți PNL cu toată forța lor, punându-se în situații jenante și total neprofesionale. Altfel, de ce un jurnalist care spune că este independent ar avea un interes ca un partid sau altul să câștige alegerile în loc să se manifeste echidistant?

Ne gândeam la un moment dat că va sări și la bătaie, exact ca șeful PNL Brăila, bătăușul de la Cireșu, și mă gândeam că totuși nu putem chema Poliția să evacueze o femeie din sală chiar dacă ….. se comportă așa cum se vede în imagini …..

Și până acum au arătat că servesc PNL și pe bătăușul de la Cireșu ajuns deputat, dar erau opinii ale lor. Ce s-a întâmplat azi, în ședința Consiliului Local Municipal, a fost oribil!!!

Să pretinzi că ești jurnalist independent și să te pretezi la așa comportament doar pentru ca PNL să îți mai dea una alta e jenant!!!

Repet: alți jurnaliști, și au participat mulți jurnaliști de-a lungul timpului la ședințele CLM, nu au făcut vreodată așa ceva!!!

Poate celor de azi li s-a promis un loc pe listele PNL Brăila de la alegeri în funcție de cât de mare este scandalul pe care îl fac”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry