Municipiul Brăila s-a afiliat la Bursa Română de Mărfuri pe o perioadă de 60 de luni!

Consilierii locali au votat în ședința de marți, 16 august, afilierea municipiului Brăila la Bursa Română de Mărfuri prin încheierea unui contract de colaborare pe o perioadă de 60 de luni.

Avantajele tranzacționării prin BRM sunt:

  • negocierea prețurilor electronic sau prin licitație cu strigare
  • transparență și competitivitate
  • cotații și prețuri de referință puse la dispoziția clienților de către BRM
  • număr mare de participanți existenți în piață
  • executarea în bune condiții a contractului în baza sistemului de garanții utilizat
  • facturarea electronică și debitarea directă
  • termen redus de desfășurare a procedurilor – ordinul este programat la tranzacționare în maximum 7 zile din momentul emiterii lui
  • externalizarea serviciilor de achiziții pentru companii private, de stat și pentru municipii și administrații locale

În conformitate cu legislația UE privind achizițiile publice, implementată în România, autoritățile contractante pot achiziționa produse fungibile în ringurile BRM. Tranzacționarea pe Piață la Disponibil a BRM sprijină autoritățile contractante în realizarea procentului de achiziții publice electronice.

Autoritățile contractante pot achiziționa produse structurate pe ringuri de specialitate ca de exemplu:

  • Utilități: energie electrică/gaze naturale
  • Produse petroliere: benzină/motorină
  • Materiale de construcții
  • Mărfuri generale
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry