”Start campania trimestrială de colectare gratuită pentru Municipiul Brăila – 21 martie 2023 – RER Brăila, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila”

  • în perioada 27 Martie – 14 Aprilie 2023 se va derula prima campanie trimestrială de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și a celor periculoase menajere în tot Municipiul Brăila organizată de compania de salubritate, RER Brăila, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila
  • campanie se adresează populației, agenților economici și instituțiilor publice

Colectarea deșeurilor voluminoase se face GRATUIT, direct de la domiciliu sau sediu, în bază solicitărilor telefonice

Brăilenii au posibilitatea de a se debarasa, fără niciun efort și fară niciun cost suplimentar, de orice obiect voluminos pe care nu-l mai folosesc și care ocupă spațiul inutil, printr-o simplă solicitare la numărul de telefon 0239.615.664, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00.

Deșeurile voluminoase trebuie scoase în fața blocului/casei/sediului, într-un loc accesibil mașinii de colectare, până cel târziu ora 09:00 dimineața, în ziua de colectare aferentă zonei în care locuiesc sau își desfășoară activitatea.

Colectarea deșeurilor voluminoase de la populație se va face de Marți până Vineri, iar de la Instituții Publice și Agenți economici se va realiza în fiecare zi de Luni, pe perioada campaniei.

Deșeuri voluminoase acceptate:

– obiecte de mobilier (ex. dulapuri, birouri, scaune, mese, paturi, canapele, fotolii, saltele etc.)

– uși din lemn sau din alt material

– tâmplărie geam din lemn sau din alt material

– covoare, linoleum, mochete

Colectarea deșeurilor periculoase prevenite din deșeurile menajere

Deșeurile periculoase se predau prin aport voluntar la unul din punctele de colectare amenajate temporar. La punctul de colectare va staționa în intervalul orar 08:00-16:00 o mașină distinct inscripționată, dotată cu recipiente corespunzătoare colectării categoriilor de deșeuri. La punctul fix de colectare se vor primi doar deșeuri generate de populație.

Deșeuri periculoase acceptate:

– Cutii de vopsea, lacuri pentru lemn, diluanți, cerneluri, adezivi

– Baterii, acumulatori (exclus acumulatori auto)

– Ambalaje de la detergenți, produse de curățenie și dezinfecție

– Ambalaje de la produse cosmetice (ex. ojă, lac de unghii, acetonă, fixativ, vopsele pentru păr)

– Ambalaje de la produse pentru îngrijirea grădinilor și a peluzelor (ex. pesticide, erbicide)

– Soluții și spray-uri pentru gândaci, otravă

– Becuri și alte surse de iluminat

– Alte recipiente ce conțin substanțe toxice

– Ulei alimentar uzat (*se depozitează în recipiente de plastic tip PET de către cetățeni, apoi se predă la punctul de colectare)