SURSE: PNL a trimis un angajat, care a împărțit biroul cu un suspect de COVID, să facă o solicitare la registratura Primăriei!

În cursul zilei de ieri, unul din angajații PNL, care prezenta simptome ale virusului și nu a fost testat, a fost trimis la registratura Primăriei municipiului Brăila pentru a solicita o copie a registrului electoral.

Tânărul în cauză este coleg de birou cu un contact direct al unei persoane infectate cu noul coronavirus, care se pare că a primit de la DSP recomandarea de izolare la domiciliu.

Redactorii Jurnalului de Brăila i-au atras atenția primarului asupra riscului la care au fost expuși angajații Primăriei care au intrat în contact cu reprezentantul PNL.

Ieri a fost depusă fizic o solicitare pentru o copie a registrului electoral. Dacă PNL l-a trimis pe acest tânăr cu bună știință la registratură, în ciuda faptului că el împarte biroul cu o persoană care acum se află în izolare, înseamnă că sunt inconștienți și vor să ne îmbolnăvească pe toți! Specialiștii în sănătate spun că virusul nu se manifestă din primele zile, iar pacientul nu prezintă simptome de la primul contact. Știind aceste lucruri, ajung la concluzia că PNL nu numai că nu are grijă de proprii angajați, dar și-au propus, în inconștiența lor, să ne îmbolnăvească pe toți”, a declarat primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir.

În ciuda faptului că președintele PNL susține că nu sunt cazuri de coronavirus în partid, sursele noastre spun că cel puțin trei membrii, printre care și consilieri, se află în izolare.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry