VEȘTI BUNE! Proiectele Primăriei Brăila se transformă în fapte! Au început lucrările la Castelul de Apă, din Grădina Mare!

”Într-o perioada dificilă cu scandaluri politice, instabilitate, explozii ale prețurilor sunt necesare și vești bune – PROIECTELE PRIMĂRIEI BRĂILA SE TRANSFORMA ÎN FAPTE!”

– a anunțat primarul Marian Dragomir.

Este vorba despre transformarea Castelului de Apă, din Grădina Mare, într-un obiectiv de amploare, finanțat prin fonduri europene. Proiectul are o valoare de 4,3 milioane de euro. Data ordinului de începere a lucrărilor – 23.09.2021. Data finalizării (lucrări + dotări complete) – 22.06.2023. Termen de execuție – 21 de luni

Proiectul prevede realizarea a șase săli de cinema 7D, cinci spații expoziționale pe tema istoriei Castelului de Apă, unde se vor regăsi macheta acestuia, imagini legate de momentul construirii și reabilitării lui, din perioada comunistă și din prezent, și a unui spațiu care va fi dotat cu o replică a costumului spațial utilizat în cadrul misiunii Apollo 11.

Vor exista, de asemenea, un spațiu expozițional în care vor fi prezentate planetele Sistemului Solar, Universul în 3D, aspectul cerului de iarnă, primăvară, vară și toamnă, precum și toate constelațiile vizibile din România, într-o reprezentare mitologică, precum și o sală de proiecții, care va fi în legătură cu observatorul astronomic din cupola Castelului. Nu vor lipsi sala de oglinzi care deformează și presa pentru monedele suvenir.

La etajul al șaselea, ultimul, se vor afla un punct de observare echipat cu două telescoape mobile, o platforma rotativă destinată observării panoramice a orașului, camera telescop și observatorul astronomic.

IMAGINILE POSTATE AZI nu sunt cele mai frumoase dar ele PREZINTĂ REALITATEA EXISTENTĂ PE ȘANTIER și justifică necesitatea accesării fondurilor europene pentru reabilitarea acestui simbol al Municipiului Brăila.

Periodic vom prezenta noi imagini privind evoluția lucărilor iar la final Castelul de Apă din Gradina Mare va deveni un obiectiv turistic important.

Mulțumesc tuturor colegilor care s-au implicat și instituțiilor publice partenere !!!

Echipa de proiect

– Manager proiect – Mateescu Marilena

– Asistent manager proiect – Dinu Ileana

– Responsabil monitorizare – Neagu Iuliana

– Responsabil financiar – Mihalache Daniela Mariana

– Responsabil juridic – Jercan Marian

– Responsabil tehnic – Ciolan Mioara

– Responsabil achiziţii publice – Moldoveanu Mirela

– Responsabil informare și publicitate – Giugiuc Mihaela”, spune primarul Marian Dragomir.

Castelul de Apă a fost construit în 1912, iar în 1978 a fost cedat cooperativei Consumcoop, pentru reamenajare și transformare în obiectiv de alimentație publică, fiind amenajat aici un bar și o cofetărie, de unde se putea admira panorama Brăilei.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry