Autor: Jurnalul de Brăila
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brăila a confirmat joi un caz de infecție cu virusul West Nile la o femeie în vârstă de 39 de ani, domiciliată în municipiul Brăila. În urma diagnosticării, instituția a activat imediat protocoalele de supraveghere epidemiologică și de prevenire, în strictă conformitate cu metodologia națională aflată în vigoare. Pentru a limita posibilitatea de răspândire a virusului, DSP Brăila a transmis informări oficiale către unitățile sanitare, medicii de familie și Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila. De asemenea, au fost alertate Primăria Municipiului Brăila, Instituția Prefectului, Direcția Sanitar Veterinară și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în vederea…
Primăria Municipiului Brăila a finalizat proiectul de renovare energetică și modernizare a Școlii Gimnaziale Nr. 4 „Alexandru Ioan Cuza”, o investiție masivă ce depășește 3,7 milioane de euro. Proiectul a fost realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, beneficiind de o finanțare nerambursabilă de 2,2 milioane de euro, în timp ce suma de 1,5 milioane de euro a fost asigurată din bugetul local al municipiului. Prin această intervenție amplă pe o suprafață desfășurată de peste 4.400 de metri pătrați, unitatea de învățământ a fost adusă la standarde europene de siguranță, confort și eficiență energetică. Efortul financiar al administrației locale…
Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, marchează Ziua Limbii Române printr-un eveniment artistic dedicat frumuseții și bogăției limbii române. Manifestarea va avea loc luni, 31 august 2026, începând cu ora 10:00, în incinta Sălii ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila. Evenimentul va fi susținut de participanții Atelierului „Mens Sana in Corpore Sano” și reprezintă un prilej de a celebra limba română ca parte esențială a identității culturale și a patrimoniului spiritual românesc. Prin momentele artistice pregătite, participanții vor transforma această zi într-o întâlnire…
Constatările definitive ale instanțelor de judecată desființează edificiul de minciuni și atacuri suburbane orchestrate de Cătălin Chivu: magistrații Curții de Apel Galați și ai Tribunalului Brăila au stabilit că fostul șef al IPJ Brăila a comis o faptă ilicită gravă prin atacul la persoană lansat în mediul online. Totodată, justiția i-a demontat definitiv pretențiile de „ziarist”, reținând că acesta nu a putut face dovada calității de jurnalist și nu a prezentat niciun fel de probe în sprijinul acuzațiilor mincinoase proferate. Un parcurs judiciar în care fostul comandant al poliției brăilene a încercat să se victimizeze și să se ascundă în…
Primarul comunei Movila Miresii, Dumitru Panțuru, a făcut lumină în ceea ce privește informațiile eronate apărute în mediul online cu privire la contractele atribuite operatorului economic WDR Vet Grup SRL. Edilul a subliniat încă de la început că acuzațiile privind semnarea unor înțelegeri individuale de către administrațiile locale nu corespund realității și a explicat mecanismul prin care s-a acționat la nivel județean pentru rezolvarea acestei probleme de interes public. „În primul rând, primăriile prezentate în materialul public NU au încheiat individual contracte cu WDR Vet Grup SRL”, a precizat Dumitru Panțuru, adăugând că administrațiile locale au aprobat participarea la un…
Situația epidemiologică din județul Brăila devine tot mai tensionată în sectorul zootehnic, după ce autoritățile au extins măsurile de siguranță ca urmare a apariției unor noi suspiciuni de infectare în rândul efectivelor de animale. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila a aprobat marți Planul de măsuri destinat gestionării suspiciunilor de variolă ovină și caprină identificate în comuna Gemenele. Decizia vine la scurt timp după ce boala a fost deja confirmată oficial la patru stâne din localitatea Măxineni, unde zeci de medici veterinari au fost mobilizați pentru a limita extinderea virusului. Planul adoptat de autorități vizează patru exploatații deținute de…
Investiția de peste 1 milion de lei destinată proiectului „Reabilitare Sală de Sport cu funcțiuni mixte în comuna Ulmu” a fost pusă pe pauză. Consilierul local PSD Doța Cristinel a sesizat neconcordanțe grave între cifrele din proiect și realitatea din teren, iar toți aleșii locali au fost de acord cu amânarea hotărârii. Consiliul Local al comunei Ulmu a dezbătut, în cadrul ședinței ordinare din 30 iulie 2026, proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general modificat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Sală de Sport cu funcțiuni mixte în comuna Ulmu, județul Brăila”. Documentația tehnică inițiată de primarul…
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila desfășoară, în trimestrele III și IV ale anului 2026, controale privind respectarea cerințelor de securitate și sănătate în muncă pentru protejarea angajaților expuși la agenți chimici periculoși. Acțiunea face parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2026 și vizează angajatori din toate domeniile de activitate care dețin sau utilizează substanțe chimice periculoase la locul de muncă. Inspectorii atrag atenția asupra riscurilor pe care le poate reprezenta expunerea la agenți chimici periculoși, în condițiile în care astfel de substanțe sunt utilizate într-o gamă largă de activități economice.…
Proiectul european care va lega orașul Făurei de localitățile din sud-vestul județului și de rețeaua transeuropeană de transport urmează să fie supus votului consilierilor județeni în ședința de săptămâna viitoare. Consiliul Județean Brăila pregătește un pas decisiv pentru modernizarea infrastructurii rutiere din regiune. În ședința ordinară programată pentru săptămâna viitoare, aleșii județeni vor dezbate și vor supune la vot proiectul de hotărâre privind aprobarea investiției „Reabilitare drum județean DJ 203”, alături de acordul de parteneriat dintre județul Brăila și comunele traversate de acest traseu. Proiectul vizează un sector de drum în lungime de 26 de kilometri, cuprins între kilometrul 43+412…
Locuitorii din Insula Mare a Brăilei vor beneficia de servicii de intervenție mai rapide și mai eficiente în cazul situațiilor de urgență. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila a semnat luni, 24 august 2026, contractul privind proiectarea și execuția noului sediu al subunității de pompieri din comuna Mărașu. Investiția are o valoare totală de 3.188.200 de lei (fără TVA) și este finanțată prin Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă (P.D.D.) 2021–2027, în cadrul Priorității 3 – Promovarea adaptării la schimbările climatice și managementul riscurilor. Bugetul alocat acoperă atât lucrările de construcție, cât și dotările tehnice necesare funcționării optime…
Instituția Prefectului informează locuitorii din unitățile administrativ-teritoriale Victoria(inclusiv satul Mihai Bravu) și Bărăganul că a fost impusă măsura de interzicere a consumului uman de apă din rețeaua publică. Măsura a fost luată preventiv de către Direcția de Sănătate Publică Brăila din cauza depășirii parametrului chimic clorat și va rămâne în vigoare până când buletinele de analiză vor confirma că apa se încadrează în limitele legale. ATENȚIE: Furnizarea apei este asigurată în mod normal și nu există nicio întrerupere sau sistare anunțată în zona afectată. Se interzice însă consumul uman! Inspectorii sanitari au dispus verificarea condițiilor de depozitare pentru hipocloritul de…
Un nou proiect dedicat copiilor cu dizabilități și familiilor acestora va fi implementat în județul Brăila, în cadrul unui program cu finanțare europeană. Proiectul „Terapia PLUS” are o durată de 42 de luni, perioada de implementare fiind cuprinsă între iulie 2026 și decembrie 2029. Potrivit informațiilor prezentate în conferința de lansare a proiectului, inițiativa urmărește sprijinirea a cel puțin 130 de copii cu dizabilități din județul Brăila, precum și a familiilor și persoanelor care se ocupă de îngrijirea acestora. Proiectul este orientat către dezvoltarea și extinderea serviciilor sociale destinate copiilor cu dizabilități, prin activități de abilitare și reabilitare. Un obiectiv…
Primarul comunei Măxineni, Ionuț Postolache, care este de profesie medic veterinar și totodată fermier, a lansat un apel public ferm către autorități și opinia publică pentru protejarea sectorului zootehnic, în contextul măsurilor adoptate prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brăila nr. 32 din 21 august 2026. Prin această decizie, autoritățile au aprobat Planul de acțiune pentru combaterea focarului de variolă ovină și caprină depistat în fostul bazin piscicol din localitate, zonă în care au fost confirmate cazuri pozitive în patru exploatații aparținând unor crescători locali. Din dubla sa calitate de edil și specialist veterinar, primarul Ionuț Postolache subliniază…