A fost suplimentat ajutorul de stat pentru producătorii de tomate în spații protejate și de usturoi!

Camera Deputaţilor a suplimentat cu 1.500 euro cuantumul ajutorului de stat pentru producătorii agricoli de tomate, toate în spaţii protejate, şi de usturoi. Iniţiatorii proiectului de lege adoptată astăzi spun că fermierii trebuie sprijiniţi, pentru că au crescut costurile de producţie din cauza războiului din Ucraina.

Pentru producătorii de tomate în spații protejate, respectiv usturoi ”cuantumul ajutorului de stat prevăzut în ordonanţă se suplimentează cu echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro pentru 1.000 mp, stabilit la cursul de schimb, cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar”, așa cum este prevăzut într-un amendament al OUG.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei prevede suplimentarea cu încă 1.500 euro  a ajutorului de stat .

Suplimentarea ajutorului de stat vine să compenseze parţial pierderile generate de creşterea preţurilor la produsele fertilizante şi/sau produsele de protecţie a plantelor, materialul de plantare, combustibilul şi alte costuri, cum ar fi forţa de muncă şi utilităţi, suferite de producătorii agricoli de tomate în spaţii protejate şi, respectiv, usturoi, pentru culturile înfiinţate în ultimul trimestru al anului 2023 şi primul trimestru al anului 2024”, a transmis deputatul PSD, Nicu Niță.

Valoarea totală a schemei de ajutor de stat se ridică la 371.189.020 de lei (75.240.000 de euro) și va fi finanțată din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru 2024.

Pentru cultura de usturoi, ajutorul de stat se acordă în aceleași condiții și cu aceeași valoare, suma fiind plătită până la data de 20 decembrie 2024, cu condiția depunerii documentelor până la 2 decembrie 2024. Valoarea totală a ajutorului pentru această schemă este de 86.581.160 de lei (17.550.000 de euro), asigurată de la bugetul de stat.

Proiectul autorizează Ministerul Finanțelor să facă modificările necesare în structura bugetului de stat și în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2024.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry