Peste 7000 de contribuabili brăileni, persoane juridice, nu înregistrează obligaţii fiscale restante, în trimestrul III 2023

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila informează că, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe pagina de internet lista contribuabililor brăileni, persoane juridice, care şi-au declarat şi achitat la scadenţă obligaţiile fiscale şi care nu figurează cu obligaţii bugetare restante.

Cei interesaţi pot consulta lista pe site-ul ANAF, la secţiunea Servicii on-line / Lista contribuabililor fără obligaţii restante sau accesând linkul AICI.

La nivelul judeţului Brăila, pe această listă figurează un număr de 7081 de contribuabili la data de 30.09.2023.

Pentru întocmirea listei s-au avut în vedere următoarele condiţii (îndeplinite cumulativ de către contribuabili), stipulate în OP ANAF nr. 1923/2022, respectiv:

  • sunt depuse, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
  • au achitate la scadenţă/termenul de plată prevăzut de lege obligaţiile fiscale principale şi accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
  • nu înregistrează obligaţii bugetare restante la data întocmirii listei.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry