Nepăsarea este mai rea decât prostia! Pe 26 mai, îi pedepsim la vot!

Nepăsarea este mai rea decât prostia! Pe 26 mai, îi pedepsim la vot!

 

 

Aș putea să înțeleg prostia, nu pot însă să accept nepăsarea! Nepăsarea este arma care ucide democrația, ucide statul de drept, ucide educația, sănătatea, cultura și în final ajunge să ucidă întreaga societate.

Suntem datori să ne alegem oamenii care să ne reprezinte. Altfel, foarte curând, vom ajunge să ne merităm soarta, iar eu una nu vreau să simt ce au simțit colegii mei din presă, cei care au fost amenințați, bătuți sau ridicați cu duba de la proteste.

Sunt datoare față de tine, cel care citești, să-ți spun că NU așa arată democrația! Că presa liberă nu trebuie să fie atacată, închisă, sau redusă la tăcere!

E drept că nu mulți înțeleg importanța alegerilor europarlamentare, iar o mare parte din vină o poartă administrațiile locale, care nu au reușit să atragă în ultimii ani suficiente fonduri europene, astfel încât oamenii să vadă diferența dintre un spital făcut din bani europeni și unul construit în ”1900 toamna”.

Pentru România, alegerile din 26 mai înseamnă mai mult decât europarlamentare, sau referendum. Pe 26 mai se va lua pulsul democrației! Deciziile pe care le vom lua duminică vor schimba total traiectoria țării noastre.

Începând de săptămâna viitoare am putea să vorbim de un nou Guvern, am putea să vorbim de schimbări care să influențeze economia, infrastructura, educația sau sănătatea! Sunt lucruri pe care cu toții ni le dorim să le avem la standarde înalte și sunt lucruri pentru care unii dintre noi am ieșit și le-am cerut în stradă, în ultimul an, fără niciun rezultat. Acum este șansa noastră! Hai să le arătăm ce ne dorim și pe cine dorim, să ne reprezinte!

Ultimul an de zile a fost unul critic pentru România. Am ajuns să fim de râsul statelor europene și nici nu pot să îmi imaginez comentariile care au înconjurat temele justiției din țara noastră. Sper doar, ca restul europenilor să ne arate puțină compasiune și să înțeleagă că România este mai mult decât dosarele lui Dragnea sau complotul împotriva Codruței.

Pentru asta și noi trebuie să le demonstrăm că vrem să fim europeni. Că nu venim doar cu cerințe, ci suntem în stare să ne respectăm obligațiile. Trebuie să arătăm că suntem și demni, și mândri, că suntem europeni!

Pe 26 mai, trebuie să ieșim la vot! Nepăsarea lor, față de noi, trebuie să fie pedepsită!

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry