Bibliotecar pentru o ora

Bibliotecar pentru o ora

 

Ziua de 23 aprilie este decretata de UNESCO drept Ziua Internationala a Cartii si a Dreptului de Autor. In Romania, aceasta zi este sarbatorita ca fiind si Ziua Bibliotecarului. Anual, bibliotecile organizeaza cele mai inedite evenimente, activitati sau campanii menite sa promoveze, mai mult ca oricand, lectura si profesia de bibliotecar.

La Braila, 23 aprilie va fi o adevarata sarbatoare pentru bibliotecarii din Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila. Cum vor omagia acestia profesia lor? Oferind surprize din cele mai neasteptate publicului si dand sansa brailenilor sa devina bibliotecari pentru o ora.

Cum este sa fii bibliotecar? Cum este sa lucrezi cu cartile si oamenii in acelasi timp? Cum este sa fii pregatit sa raspunzi la orice solicitare? Luni, 23 aprilie, vor afla raspunsul la aceste intrebari toti brailenii care doresc sa devina bibliotecari pentru o ora.

Primii care s-au implicat si au acceptat aceasta provocare sunt chiar alesii nostri: Francisk Iulian Chiriac, presedintele Consiliului Judetean Braila si Marian Viorel Dragomir, primarul Municipiului Braila. Decizia de a fi alaturi de Biblioteca Judeteana inseamna pretuire pentru modul in care aceasta isi desfasoara activitatea, iar bibliotecarii braileni se simt onorati de increderea acordata.

“Mai mult decat atat, si brailenii care doresc sa devina bibliotecari pentru o ora, vor avea ocazia sa incerce acest lucru, tot luni, dar dupa ora 12.00. Pe cei interesati ii asteptam sa se inscrie la Punctul de inscriere al Bibliotecii Judetene „Panait Istrati” Braila, in intervalul orar 8-19, de marti, 17 aprilie, pana vineri, 20 aprilie. Locurile sunt limitate!”, se arata intr-un comunicat al Bibliotecii Judetene “Panait Istrati”.

Prin urmare, utilizatorii Bibliotecii Judetene „Panait Istrati” Braila au placuta surpriza sa fie intampinati, luni, 23 aprilie, de catre cei mai speciali bibliotecari, sa dialogheze cu acestia, sa se bucure de multe alte activitati pregatite cu grija de institutia braileana si, de ce nu, sa ureze un calduros “La multi ani” slujitorilor cartilor si comunitatii!

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry