GALERIE FOTO | „Cu viața mea, apăr viața”! Concurs școlar la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila!

În perioada 26 – 27.05.2022, la Școla Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila, s-a desfăşurat faza județeană a concursului şcolar cu tematică de protecţie civilă „CU VIAŢA MEA, APĂR VIAŢA”.

Organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila, concursul s-a dovedit un eveniment şcolar de real interes. Alături de organizatori s-a aflat Consiliul Județean Brăila care au asigurat cupe, medalii și diplome și Direcția de Sănătate Publică Brăila care aasigurat asistența medicală.

La acest concurs, la ciclul gimnazial, s-au prezentat echipaje din cadrul Școlii Gimnaziale „Fănuș Neagu” Brăila, Școlii Gimnaziale „Radu Tudoran” Brăila, Școlii Gimnaziale Vădeni, Școlii Gimnaziale Cazasu, Școlii Gimnaziale Salcia Tudor,  Liceului Teoretic „Constantin Angelescu” Ianca, Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni, iar la ciclul liceal Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci” Brăila, Colegiul Național ”Ana Aslan” Brăila, Liceul Teoretic ”C. Angelescu” Ianca, Liceul Tehnologic ”N. Oncescu” Ianca, Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni, Liceul Tehnologic ”N. Titulescu” Însurăței, Liceul Teoretic ”G. Vâlsan” Făurei.

Prin organizarea acestui concurs s-a urmărit dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar, cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte, adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă ori dezastru şi dezvoltarea atitudinii de solidaritate şi de implicare voluntară în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă sau dezastre.

Concursul a constat în desfăşurarea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor acumulate prin parcurgerea unei tematici specifice și două probe practice – transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.

La finalul competiției clasamentului a fost următorul!

Nivel gimnazial:

Fete:

  • Locul I – Şcoala Gimnazială Salcia Tudor;
  • Locul II – Liceului Teoretic „Constantin Angelescu” Ianca;
  • Locul III – Şcoala Gimnazială Vădeni.

Băieți:

  • Locul I – Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni;
  • Locul II – Şcoala Gimnazială Vădeni;
  • Locul III –. Școla Gimnazială „Radu Tudoran” Brăila.
Nivel liceal:

Fete:

  • Locul I – Liceul Teoretic ”G. Vâlsan” Făurei;
  • Locul II – Liceul Teoretic ”C. Angelescu” Ianca;
  • Locul III – Colegiul Național ”Ana Aslan” Brăila.

Băieți/Mixt:

  • Locul I – Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni;
  • Locul II – Liceul Tehnologic ”N. Oncescu” Ianca;
  • Locul III – Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci” Brăila.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry