Emoții și teatru jucat de copii, într-o piesă de oameni mari, pentru o cauză nobilă. Așa am putea descrie pe scurt evenimentul de vineri, 21 iulie 2023, piesa de teatru O noapte furtunoasă, de I.L Caragiale, pusă în scenă de tinerii voluntari ai CJCPCT Brăila – membrii proiectului de suflet Art&Act.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila prin logistica Galeriei din Pod și a Sălii ProArte, a fost martorul zecilor de ore de repetiții asidue, zeci de ore în care ne-au speriat cu replici de teatru rostite tare și apăsat și al emoțiilor din fiecare etapă a piesei alese de cei 8 tineri deosebit de talentați, pasionați de teatru, iubitori de frumos, simpli și buni, care prin intermediul improvizației, al dicției și al imaginației au reușit să-și împlinească visul.
Și mai mult decât atât, au promis că nu se vor opri aici!
Irina Băjănică, Andreea Căpățînă, Bogdan Frunză, Daniel Dan, Stelian Hornea, Bianca Manolache, Eduard Stan si Maria Dragomir (răspunzătoare cu decorul) au învățat ce înseamnă să joci teatru, să dai viață unui personaj legendar, să urci pe scenă, să te dezvolți personal și mai presus de toate să-ți ajuți aproapele, evenimentul fiind în sine, nu doar o întâlnire cultural educativă ci și o strângere de fonduri, sub deviza Împreună pentru Bogdi!
Vineri se vor prezenta în fața Măriei Sale, publicul, și vă invităm să fiți parte din această poveste donând 15 lei pentru a ajuta un suflet blând!
Evenimentul cultural O noapte furtunoasă se va desfășura în Sala ProArte Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila care va transmite live părți din această piesă de teatru de o deosebită încărcare emoțională, pe pagina de facebook Centrul.de.Creatie.Braila, începând cu ora 18:00.