Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila, în parteneriat cu Muzica Militară a Garnizoanei Brăila organizează în data de 29 noiembrie 2023, începând cu ora 17:00, evenimentul cultural pentru celebrarea Zilei Naționale a României printr-un program artistic omagial, spectaculos și impresionant cu muzică, dans și voie bună.
Scopul acestui eveniment patriotic, care va lăsa în sufletele tuturor emoție, este dezvoltarea și consolidarea sentimentului patriotic, cunoașterea și respectarea valorilor fundamentale ale culturii și istoriei naționale dar și cultivarea sentimentului de dragoste față de artă și patrie.
Centrul a pregătit publicului un vast program artistic la care vor lua parte nume sonore ale peisajului cultural artistic național și brăilean, ce vor susţine momente artistice cu o mare încărcătură patriotică: Muzica Militara a Garnizoanei Brăila, sub conducerea muzicală a Cpt. Raul Ionuț Badale, invitați ai CJCPCT Brăila dar și inegalabila artistă de folclor, Sava Negrean Brudașcu, cea care printr-un spectacol muzical coregrafic deosebit, plin de patriotism si emoție va trezi în noi chemare și pasiune pentru țara noastră.
Spectacolul plin de patriotism, prezentat de nimeni altul decât Georgel Nucă, autenticul folclorist atât de dedicat valorilor autentice, va debuta cu intonarea imnului de stat „Deșteaptă-te, Române!”, care va fi, cu siguranță, cântat cu atâta emoție și sfinție de către toți cei prezenți iar piese precum Treceți Batalioane Române Carpații; Drum Bun, Hai sa-ntindem hora mare sau Noi suntem români, prin armoniile și ritmurile neobișnuite vor îndemna spectatorii la patriotism și iubire pentru țară.
Totodată, întrucât țara noastră însemnă și tradiție și valori autentice, organizatorii vor promova, revitaliza și totodată valorifica dansul popular brăilean, considerat o comoară a neamului românesc, cultivat din generaţie în generaţie, prin prezența, în cadrul acestui eveniment cultural a Atelierului de revitalizare a patrimoniului imaterial Jocul.
Tradiția dansului popular brăilean, o zestre culturală extrem de bogată, merge mai departe, prin oamenii ce promovează și păstrează această formă a artei- dansul, specialiști în domeniu, coregrafi și maeștri coregrafi populari dar și personale dornice ce s-au alăturat acestui demers cultural.
Și tot în cadrul acestei manifestări cultural-artistice, va fi lansată și cartea Jocuri populare din județul Brăila, selectate și transcrise de Plt.maj.(r) Florinel Stoian, o carte ce poartă amprenta editurii Centrului de Creație Brăila.
Evenimentul cultural La mulți ani România, un prilej minunat de a celebra Ziua Națională a României, cu entuziasm și energie proaspătă, pe acordurile splendide ale muzicii patriotice, se va desfășura în incinta Casei Tineretului Brăila și va fi transmis live, pe pagina de facebook Centrul.de.Creatie.Braila iar intrarea este libera si se va face doar pe bază de invitații, in număr limitat, cu titlu gratuit, obținute de la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.
La mulți ani, România! La mulți ani, români! La mulți ani, Brăila!
Echipa CJCPCT Brăila, la ceas aniversar, vă transmite un sincer și călduros La mulți ani!