Manifestare culturală dedicată Zilei Mondiale a Poeziei

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și Primăria Municipiului Brăila organizează în data de 21 martie 2024, începând cu ora 16:00, evenimentul cultural pentru celebrarea Zilei Mondiale a Poeziei, sărbătorită din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Astfel, după ce seniorii, membrii proiectului inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Poezie la vârsta a III-a, au adus un omagiu poeziei, în general și marilor scriitori din literatura universală, în special, în cadrul evenimentului cultural din data de 15 martie 2024,  acum este rândul celor tineri, să-și exprime pasiunea pentru literatura în versuri, pentru poeții ce au lăsat ca moștenire versuri nemuritoare, pentru lectură, pentru emoții și trăiri.

La aceasta manifestare culturală  vor  participa membrii Cenaclului  Alter Ego și ai Cenaclului Dincolo de cuvinte (Beyond Words-N.B), coordonați de prof. Gabriela Vasiliu, cenaclu ce își desfășoară săptămânal activitatea în incinta instituției, cu patos și dăruire, din pasiune pentru literatură și versuri, un proiect de educaţie culturală şi de promovare a culturii scrise, ce vor aduce un omagiu  culturii, în general și poeziei, în special,  prin  momentele artistice, cu o deosebită încărcare emoțională.

Evenimentul cultural pentru celebrarea Zilei Mondiale a Poeziei va fi transmis live, pe pagina de facebook Centrul.de.Creatie.Braila și se va desfășura în incinta Galeriei de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, locul ce găzduiește și cea de-a a XXV-a ediție a  Salonului Național de Plastică Mică. Astfel, Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, din Piața Traian, nr 2 va fi locul în care arta plastică, sub diferitele ei forme se va contopi cu literatura, cu emoțiile exprimate prin versuri, cu poezia.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry