Un singur elev, de la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, a obținut nota maximă la simularea Evaluării Naționale
Din 87 de școli participante, la 9 unități din județ, niciun elev nu a obținut notă de trecere la matematică:Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Însurăţei, Şcoala Gimnazială „Anton Pann”, Şcoala Gimnazială „Nicolae Grigore Mărăşanu”, Şcoala Gimnazială „Nikos Kazantzakis”, Şcoala Gimnazială Berteştii de Jos, Şcoala Gimnazială Racoviţa, Şcoala Gimnazială Râmnicelu, Şcoala Gimnazială Unirea și Şcoala Gimnazială Vădeni.
La limba română, promovabilitatea a fost de 79,1%, mai mare decât cea națională, de 73,98 %. La matematică s-a înregistrat o promovabilitate de doar 44,93%.
La limba română, șase unități de învățământ din județul Brăila au avut promovabilitate de 100% la simularea Evaluării Naționale. Niciunul dintre elevii Școlii Gimnaziale „Nikos Kazantsakis” nu a reușit să obțină notă de promovare, la această materie.