În această dimineață, în jurul orei 07.00, pe DN 21, pe raza localității Valea Cânepii a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un șofer brăilean, în vârstă de 33 ani, ce conducea un autovehicul și un pieton, o femeie în vârstă de 68 de ani.
În urma evenimentului a rezultat decesul femeii, care se angajase în traversarea neregulamentară a drumului și a fost surprinsă și accidentată de respectivul autoturism.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.