Acțiuni pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2!

Sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliţie Transporturi Brăila au acţionat pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică și pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai CFR Călători.

Echipele de control au fost prezente în trenurile de călători, stațiile de cale ferată și aeroporturi, acționând pentru păstrarea măsurilor de siguranță sanitară în rândul călătorilor.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

În urma activităţilor de verificare desfăşurate, forţele de ordine au legitimat 26 de persoane, fiind aplicate 10 sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

CFR Călători face apel la călători să NU urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizații și pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp.

Este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry