Arme, droguri și mulți bani! Polițiștii brăileni mers direct la sursă! Traficanții – două tinere din Brăila !

În data de 20 iulie a.c., polițiști din cadrul Biroului Proximitate Brăila au efectuat o percheziție la domiciliul a două tinere, în vârstă de 21 și 22 de ani, din Brăila, bănuite pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și deținere fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

Astfel, la domiciliul acestora, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri după cum urmează:

– 4 grindere metalice utilizate la măcinare substanțelor stupefiante vegetale, conținând resturi vegetale;

– 2 pachete din staniol conținând substanță vegetală;

– un pistol tip Airsoft, 86 de bile confecționate din cauciuc, două capsule cu CO2, un dispozitiv laser accesoriu al pistolului;

– un recipient din plastic ce conținea substanță lichidă;

– 3 pastile de culoare albastru în formă de diamant;

– o sabie din metal cu teacă;

– un aparat foto;

– sume de bani, respectiv 6.690 lire sterline, 1.220 de euro, 3.730 lei, 1.000 forinți, 5 dolari americani;

– un pliculet autosigilant, o farfurie, un platou și un card cu urme de pudră albă;

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul S.C.C.O.A. și Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry