ATENȚIE la reducerile de ”Black Friday”! ALTEX a fost amendat de ANPC cu 50.000 lei și a fost propusă suspendarea activității!

De asemenea, ANPC va informa organele penale competente în România cu privire la cazurile de înșelăciune constatate, ca urmare a acestor controale

Sub coordonarea Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, din cadrull Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) împreună cu Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov s-a desfășurat, în ultimele zile o verificare a mediului online, în ceea ce privește modul în care se derulează perioada cunoscută de marele public drept ”Black Friday” – un vârf al promoțiilor anuale.

Astfel, în data de 9 noiembrie 2021, prin acesarea site-ului www.altex.ro, comisarii ANPC au constatat faptul că operatorul economic promova produse ca fiind la reducere de preț, fără a aplica reducerile din prețul de referință (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus).  Echipele de control ANPC au depistat peste 1000 de produse cu abateri de preț, afișate pe site.

Reprezentanții Altex au afirmat, cu ocazia discuțiilor pe acestă temă, că ei nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e.

Ca urmare a neregulilor constatate, operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei și a fost propusă, ca măsură complementară, suspendarea activității până la încetarea practicii comerciale incorecte.

ANPC va informa autoritățile din domeniu, respectiv Consiliul Național al Audiovizualului și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI, referitor la abaterile înregistrate, de Black Friday, la Altex, pentru a se putea preîntâmpina continuarea promovării acestui tip de ”reducere de preț” neconformă.

De asemenea, ANPC va informa organele penale competente în România cu privire la cazurile de înșelăciune constatate, ca urmare a acestor controale.

ANPC îi sfătuiește pe consumatori să manifeste atenție sporită atunci când doresc să achiziționeze bunuri, în perioada reducerilor, pentru a se proteja, în cazul în care apar abateri de la legislația în vigoare practicate de unii dintre operatorii economici și îi asigură pe cetățeni că supraveghează, la rândul său, permanent piața pentru a preîntâmpina sau sancționa astfel de cazuri.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry