Brăilean accidentat de taximetrist pe trecerea de pietoni! Victima a ajuns la spital cu multiple traumatisme!

În această seară, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului ar fi avut un eveniment rutier. 

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele date au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călărașilor, la intersecția cu strada Tineretului a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Brăila, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul în cazul șoferului a fost negativ, iar în cazul pietonului a rezultat faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.