Pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, astăzi, 18.06.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 1850 de persoane, aflate în izolare voluntară și 41 de persoane care se află în carantină institutionalizată.
Menționăm că 8.396 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 1160 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată.
De asemenea, conform raportării DSP, de la începutul pandemiei, la Brăila 99 de persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 32 au fost declarate vindecate și externate, iar alți 4 pacienți au decedat (2BR, 2 GL).
În ceea ce privește raportarea IPJ Brăila, în ziua de 17.06.2020, polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Astfel, în ultimele 24 de ore, a fost verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a peste 1.534 de persoane și al 5 societăți comerciale.
De asemenea, polițiștii au depistat 4 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, acestea fiind conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile, urmând a suporta și costurile generate în această perioadă.
Persoanele în cauză au fost și sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 4.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.