Îi doare la ”mască”! Brăileni sancționați în mijloacele de transport în comun!

În cursul zilei de ieri, polițiștii locali, sub coordonarea Poliției Municipiului Brăila, au desfășurat acțiuni în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Brăila, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID-19.

Cu această ocazie, au fost depistați 10 pasageri care nu purtau sau purtau necorepunzător masca de protecție în mijlocul de transport, aceștia fiind sancționați contravențional conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Polițiștii continuă să acționeze pentru informarea cetățenilor cu privire la regulile și măsurile impuse în timpul stării de alertă pentru mijloacele de transport persoane şi recomandă să se țină cont de următoarele măsuri și reguli de protecție:

         În domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ şi transportului în regim de închiriere, transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate;

         Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze şi să dezinfecteze, zilnic, interiorul vehiculului;

         Conducătorul mijlocului de transport poartă mască de protecţie, astfel încât să-i acopere gura şi nasul, iar mijlocul de transport va fi dotat cu dezinfectant pe bază de alcool;

         În zona ușii de acces a pasagerilor, în interiorul mijlocului de transport, se montează dozatoare cu soluții dezinfectante pe bază de alcool. Înainte de plecarea în cursă, se efectuează obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport. Se evită măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se utilizează în schimb metode de curățare umedă;

         Pe durata efectuării cursei, conducătorul auto poartă mască de protecție, astfel încât să-i acopere gura și nasul;

         Pentru accesul la bordul mijlocului de transport și pe toată durata călătoriei, pasagerii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere gura și nasul;

         Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială;

         La îmbarcare/debarcare, pasagerii trebuie să respecte o distanță minimă de siguranță unul față de celălalt;

         Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe ușa din față, iar coborârea se realizează pe cealaltă/celelalte uși, dacă aceasta/acestea există;

         Transportul pasagerilor în microbuze este permis doar pe scaun, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry