Pompierii brăileni la datorie! 30 situații de urgență gestionate cu succes!

În perioada 08.03.2024, ora 07:00 – 11.03.2024, ora 07:00, subunitățile inspectoratului au fost solicitate să intervină pentru gestionarea a 30 situații de urgență, astfel:

SÂMBATĂ

  • la ora 08:40,  Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) pentru asigurare zonei la un accident rutier (fără victime) produs pe Șoseaua Dig Brăila – Galați;
  • la ora 12:30,  Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu un echipaj de descarcerare pentru deblocare ușii la o locuință situată pe str. Eroilor din municipiu. Proprietarul locuinței a fost găsit în stare conștientă, a fost evaluat medical de către echipajul SAJ Brăila și transportat la UPU Brăila;
  • la ora 03:00,  Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu un echipaj de descarcerare pentru deblocarea ușilor portbagajului la un microbuz oprit pe b-dul Dorobanților. Un călător a avut nevoie să își administreze tratamentul medical, medicamente care se aflau în portbagaj.

DUMINICĂ

  • la ora 10:56,  Detaşamentul 1 de Pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS pentru limitarea și lichidarea unui incendiu de gunoi pe str. Soarelui, municipiul Brăila. Au ars cca. 10 kg gunoi textil și hârtie. Cauza probabilă care a dus la producerea  incendiului un foc lăsat nesupravegheat;
  • la ora 11:20, Formaţiunea de Protecţie Civilă a inspectoratului a intervenit pentru asanarea terenului și ridicarea unui proiectil exploziv cal. 85 mm, fără focos, descoperit într-o gospodărie din localitatea Gropeni. Acesta a fost descoperit în urma unor lucrări în curtea gospodăriei. Acesta a fost ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă, ulterior va fi distrus în poligonul de specialitate.
  • la ora 12:45, Punctul de Lucru Măxineni a intervenit cu o ASAS  pentru limitarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și stuf, izbucnit pe raza loc. Latinu,  jud. Brăila. Au ars vegetație uscată și stuf pe o suprafață de cca. 0,5 ha. Cauza probabilă care a dus la producerea  incendiului un foc lăsat nesupravegheat;
  • la ora 15:20, Garda de intervenție Ianca a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, izbucnit pe raza localității Gradiștea. A ars vegetație uscată pe o suprafață de cca. 100 mp. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau în locuri neamenajate  corespunzător.
  • la ora 17:10,  Detaşamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu o ASAS pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la containere pentru colectarea deșeurilor pe Calea Galați din municipiu. Au ars un modul colectare selectivă a deșeurilor și cca. 100 kg gunoi menajer. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost stabilită ca fiind un rest de țigară aprinsă aruncată într-unul din tomberoanele cu gunoi.

În momentul descoperirii unor elemente de muniţie rămase neexplodate, cetățenii trebuie să oprească activitatea în zona respectivă și să anunţe de urgenţă Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, organele de poliţie sau autorităţile publice locale.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, se interzice:

  • atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte;
  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
  • tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
  • folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte;
  • utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii în scopuri artizanale;
  • demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
  • folosirea pentru joacă, de către copii, a elementelor de muniţie.
Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry