Șofer drogat cu KETAMINĂ, prins la volan pe strada Griviței, în Brăila!

La data de 21 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier l-au identificat în trafic pe un șofer, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Griviței, din municipiu.

Conducătorul auto a fost testat cu atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul DrugTest, la cel din urmă rezultatul indicând prezența ketaminei, și a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii vă reamintesc faptul că, în conformitate cu articolul 336, aliniatul 2 din Codul Penal, ,,se pedepsește cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă, persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.”

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry