Un tânăr din Brăila a ajuns spital cu multiple plăgi la nivelul mâinilor și picioarelor, după ce a fost agresat de doi indivizi. Incidentul s-a produs în această seară, în cartierul Obor din Brăila.
În aceasta seară, în jurul orei 20:55, polițisti din cadrul Biroului Ordine Publică au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Oborului din municipiu o persoană ar fi fost agresionată.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Brăila, în timp ce se afla împreună cu un prieten și o tânără pe strada Oborului, ar fi avut un conflict cu doi tineri necunoscuți ce se deplasau pe trotinete pe strada Oborului dinspre Aleea Narciselor.
În urma conflictului, cei doi tineri l-ar fi rănit la mână și la un picior pe tânărul în vârstă de 18 ani cu obiecte tăietoare pe care le aveau asupra lor.
”Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.