Urmărire ca în filme, între Cazasu și Brăila! Un tânăr în vârstă de 24 de ani a încercat să fugă de polițiști!

Ieri după-amiază, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au procedat la efectuare semnalului regulamentar de oprire asupra unui vehicul ce se deplasa pe DJ 221, în localitatea Cazasu.

Șoferul nu a oprit la semnalul efectuat, continuându-și deplasarea cu viteză. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit pe șoseaua Râmnicu Sărat din municipiu.

La volanului autoturismului a fost identificat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Brăila, din verificări rezultând faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, vehiculul nu avea poliță de asigurare obligatorie, iar inspecția tehnică periodică era expirată, în acest sens, tânărul a fost sacționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.485 de lei, conform O.U.G. nr. 195/2002, iar ca măsură complementară au fost reținute plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare ale vehiculului.

Brăileanul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry