VIDEO | Rupt de beat și fără permis! Brăileanul turmentat a lovit patru autoturisme parcate!

Seara trecută, 29 ianuarie, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului ar fi avut loc un eveniment rutier.

Aceștia s-au deplasat la fața locului, din primele cercetări rezultând faptul că un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Matei Basarab, ar fi pierdut controlul asupra volanului lovind patru autoturisme ce erau parcate. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În acest context, azi-noapte polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și a fost încarcerat în C.R.A.P Brăila, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry