Ajutoarele lui Moș Crăciun: Florin, Teo, Petrică, Vlad, Andrei, Nicușor, Mihai, Ionuț și crăciunița Ioana, au sosit ieri, în Brăila, pe două roți și cu mulți cai-putere în loc de reni, unde au împărțit dulciuri copiilor.
”Mulțumesc tuturor pentru că mi-ați fost alături astăzi și din fericire “Moșul” mi-a adus prietenii aproape și mi-a împlinit dorința ca din puținul nostru să încercăm să punem un zâmbet pe fețele oamenilor, în special copiilor din orașele Brăila și Galați, nu am cuvinte să vă mulțumesc tuturor pentru implicarea și generozitatea de care ați dat dovadă”, a mulțumit Theodor Ionuț Taiciu, într-o postare pe Facebook.
După ce au împărțit cadouri copiilor din Brăila, ajutoarele lui Moș Crăciun au mers și în Galați pentru a duce mai departe spiritul sărbătorilor de iarnă.
Inițiativa a aparținut lui Theodor Ionuț Taiciu, cel care și-a reunit prietenii pe două roți din Brăila și Galați. Împreună s-au costumat în hainele lui Moș Crăciun, au achiziționat din fonduri proprii, fără nicio sponsorizare, dulciuri și au pornit prin cele două orașe pentru a împărți cadouri.
”Imaginea motocicliștilor este des terfelită în spațiul public. Suntem și noi oameni și, mai mult, ne pasă de generațiile care ne vor urma. Este un gest simplu pentru noi dar care aduce o mare bucurie copiilor. Mulțumirea noastă a venit din zâmbetul lor când au primit dulciurile. Le mulțumesc tuturor pentru implicare și sper să putem continua și în anii următori!”, a declarat Ion Nicușor, unul din ajutoarele lui Moș Crăciun, pe două roți.