În cursul lunii mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț, s-au sesizat cu privire la faptul că, pe o platformă de vânzare on-line a fost postat, pentru scurt timp, un anunț de vânzare a unui molar de mamut.
La data de 2 noiembrie a.c., activitățile de cercetare și documentare desfășurate de polițiștii de investigații criminale au condus la identificarea persoanei în cauză, o femeie de 55 de ani, din Borlești.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că, bunul fosil a fost descoperit întâmplător, în anul 2018, în albia râului Nechit, în localitatea Borlești, de către un bărbat, din aceeași localitate, în prezent decedat.
Acesta l-ar fi oferit în dar femeii de 55 de ani, care l-ar fi păstrat ca piatră decorativă, necunoscând valoarea și proveniența acestuia.
Molarul de mamut, estimat la o vechime de aproximativ 10.000 de ani, a fost ridicat de organele de politie și în perioada următoare va fi predat unei instituții specializata a statului, conform dispozițiilor legale.
Potrivit articolului 49, din Legea 182 din 2000, privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător bunuri din categoria bunurilor culturale, paleontologice și arheologice sunt obligate să le predea autorităților statului, în termen de 72 de ore de la descoperire.
Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condițiile prevăzute mai sus bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar în cazul descoperirii unor bunuri culturale de valoare excepțională se poate acorda și o bonificație suplimentară de până la 15% din valoarea bunului.