Înrolarea în Spațiul Privat Virtual va fi obligatorie din martie 2022. Pe lângă firme, și unele persoane fizice sunt vizate de obligativitate

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila aduce în atenţia contribuabililor că, începând cu data de 01.03.2022, va fi introdusă obligativitatea înrolării în Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Categoriile de contribuabili plătitori care vor fi obligaţi să transmită organului fiscal central documente prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin înrolarea în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanţelor și Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sunt:

  • persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;
  • persoane fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de OUG nr. 44/2008.

Reamintim că, Spaţiul Privat Virtual (SPV) – oferă utilizatorilor săi (contribuabili persoane fizice şi persoane juridice) o serie de beneficii, cum ar fi:

  • disponibilitate 24 ore din 24 ore, 7 zile din 7;
  • posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale și alte documente;
  • informaţii cu privire la obligaţiile fiscale;
  • posibilitatea depunerii declaraţiilor fiscale; 
  • plata obligaţiilor fiscale;
  • informaţii cu privire la contribuţiile sociale;
  • acces și la alte servicii electronice;
  • posibilitatea de a face o programare online, înainte de a vă deplasa la sediile       organelor fiscale.

Înregistrarea în serviciul “Spaţiul Privat Virtual” se face de pe pagina principală a site-ului ANAF www.anaf.ro, la secţiunea „Servicii Online” – „Înregistrare/Înrolare persoane fizice şi juridice în Spaţiul Privat Virtual”.

În situaţia în care contribuabilii/plătitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a cererilor, înscrisurilor sau oricăror alte documente, şi le vor depune în format letric, organul fiscal central nu le va lua în considerare.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry