Antoneta Ioniță: ”Brăila nu are niciun centru de permanență, deși funcționarea acestora nu costă nimic municipalitatea”

Antoneta Ioniță: ”Brăila nu are niciun centru de permanență, deși funcționarea acestora nu costă nimic municipalitatea”

 

 

Consilierii liberali brăileni au propus la discuțiile pe marginea bugetului din acest an înființarea în municipiul Brăila a șase centre de permanență medicală, dar propunerea lor a fost respinsă de primarul Marian Dragomir și de majoritatea PSD-ALDE, care conduce administrația locală. Potrivit legii, centrele de permanență asigură asistența medicală primară continuă pentru pacienți, în regim de gardă, atât pe timpul nopții cât și la sfârșitul săptămânii și sunt deservite de medicii de familie și de asistenți.

”Oportunitatea deschiderii unor astfel de centre nu poate fi contestată de nimeni. Știm cu toții cât de aglomerată este Unitatea de primiri Urgențe, mai ales pe timpul nopții sau în zilele de la sfârșitul săptămânii. Centrele ar degreva UPU de cazurile care nu sunt cu adevărat urgente. Pentru o injecție sau un roșu în gât, nu este nevoie să ajungi la UPU, numai că, în acest moment, nu există alternative. Greu de înțeles poziția primarului de Brăila, care a refuzat această alternativă a medicinei primare, în condițiile în care activitatea medicală este decontată integral din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate. Eforturile municipalității ar fi fost minime și ar fi însemnat amenajarea unor spații”, spune medicul Antoneta Ioniță, deputat PNL de Brăila.

O recentă modificare legislativă, survenită acum câteva zile, prevede, însă, că de acum încolo, înființarea centrelor de permanență va fi dispusă de către direcțiile de sănătate publică județene, cu acordul consiliilor locale.

”Voi discuta cu domnul doctor Gabriel Ciochină, directorul DSP Brăila și voi face demersuri la Ministerul Sănătății, pentru ca astfel de centre de permanență să fie deschise la Brăila. Sigur se va găsi mai multă deschidere și sigur situația va fi înțeleasă la adevărata sa importanță. Brăilenii au și ei dreptul la asigurarea continuității asistenței medicale primare, la fel ca orice alt pacient din România”, a mai precizat deputatul Antoneta Ioniță.

În România funcționează în acest moment 352 de centre de permanență medicală aflate în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar alte 27 de centre au fost avizate de Ministerul Sănătății și au depus solicitare de a primi finanțare de la casa de sănătate. Niciunul dintre ele nu este în Brăila.

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry