Antoneta Ioniță, deputat PNL: ”De ziua lor, medicii de familie constată aceleași deficiențe ale medicinei primare pe care le reclamă de trei ani”

Antoneta Ioniță, deputat PNL: ”De ziua lor, medicii de familie constată aceleași deficiențe ale medicinei primare pe care le reclamă de trei ani”

 

 

Deputatul PNL, Antoneta Ioniță, a transmis un mesaj către medicii din România, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicului de Familie.

Antoneta Ioniță i-a asigurat pe medici de devotamentul cu care îi va reprezenta în continuare, în Parlamentul României, dar a ținut să atraga atenția aspura derapajelor cu care se confruntă medicina de familie.

Sărbătorită în fiecare an pe 19 mai, Ziua Internațională a Medicului de Familie, este încă o ocazie pentru ca cei peste 11.400 de medici de familie din România să constate că statul român continuă să îi trateze ca pe niște cenușărese ale sistemului medical, deși se află în prima linie în sprijinul pacienților

Ca medic de familie, le transmit întregul meu respect celor aflați în linia întâi a medicinei care, deși se confruntă cu mari probleme, nu abandonează și nu promovează jumătățile de măsură. Medicul de familie este specialistul care are o vedere generală, de ansamblu, asupra stării de sănătate a comunități pe care o servește.  Dar, mai ales, medicul de familie este, întâi de toate, un prieten al pacientului și al familiei acestuia”, a declarat Antoneta Ioniță.

Deputatul a atras atenția asupra faptului că actualul Guvern nu vine cu nicio măsură clară, care să rezolve adevăratele probleme cu care se confruntă medicii de familie, dar și întregul sistem medical din România.

De Ziua Internațională a Medicului de Familie, mă aștept nu doar la felicitări stereotipe din partea Guvernului, a Ministerului Sănătății, ci la măsuri concrete de sprijinire a acestui sector extrem de important. Medicii de familie se confruntă în continuare cu mari probleme în derularea activității lor. Numărul mare de pacienți, subfinanțarea sistemului, programul informatic precar, dar și dispariția de pe rafturile farmaciilor a unor medicamente generice, de bună calitate și ieftine, ca urmare a aplicării nediferențiate a taxei claw-back, ar trebui să se afle pe agenda de lucru a Ministerului Sănătății. În plus, actualul sistem nu este deloc ofertant pentru tinerii care ar putea să vadă în medicina de familie o oportunitate profesională.

Avem nevoie de programe de prevenție funcționale, avem nevoie de programe naționale pentru anumite categorii de afecțiuni, care să dea pacienților români șansa la supraviețuire sau la creșterea calității vieții. Programe care să nu rămână doar pe hârtie și care să beneficieze de finanțare constantă. Din păcate, deși am atras atenția de nenumărate ori cu privire la aceste deficiențe de sistem, totul rămâne la stadiul de proiecte și de promisiuni. Actuala guvernare respinge pe bandă rulantă toate propunerile de îmbunătățire a sistemului. Iar deficiențele din asistența medicală primară au ca principală victimă pacientul român și dreptul acestuia la servicii performante”, a declarat deputatul PNL, Antoneta Ioniță.

 

 

Express Your Reaction
Like
Love
Haha
Wow
Sad
Angry